Simona Halep va juca în sferturi cu Viktoria Azarenka (locul 20 WTA).

Simona Halep a pierdut primul meci jucat în compania Sabinei, în 2011, la Stanford, dar de atunci a câștigat de fiecare dată în fața nemțoaicei, pe toate suprafețele. A fost 6-2, 3-6, 7-5 la Miami (2013), 5-7, 6-3, 6-2 la Madrid (2014) și 6-4, 6-0 la Wimbledon (2014).

Până în această fază a turneului, Simona Halep le-a eliminat pe Marina Erakovic, Kateryna Bondarenko și Shelby Rogers.

Sabine Lisicki le-a învins pe Aliaksandra Sasnovich, Camila Giorgi și Barbora Zahlavova-Strycova. Sabine Lisicki ocupă locul 24 în clasamentul WTA, iar cea mai bună clasare a carierei a avut-o în mai 2012, când a fost pe locul 12 mondial.

Lisicki are în palmares o finală de Grand Slam, la Wimbledon, pierdută, 1-6, 4-6, la Marion Bartoli, și patru titluri WTA, ultimul în septembrie 2014, la Hong Kong.