
Formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, va întâlni echipa germană Bayern Munchen, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, s-a stabilit, astăzi, la tragerea la sorţi de la Nyon.
„Ce pot să mai zic? Era foarte greu să eviţi una dintre cele două echipe germane. Aş fi preferat Dortmund pentru o revanşă. Aşa, se joacă. Din păcate, nu vom evolua acasă. Bayern şi Real Madrid sunt cele mai puternice echipe din Europa. Bayern a primit doar trei goluri în Germania, nu sună foarte bine. Nu mă sperie însă, am încredere în echipa mea”, a spus Lucescu, la Dolce Sport.
Programul complet al optimilor Ligii Campionilor este următorul: Paris Saint-Germain (Franţa) – Chelsea Londra (Anglia); Manchester City (Anglia) – FC Barcelona (Spania); Bayer Leverkusen (Germania) – Atletico Madrid (Spania); Juventus Torino (Italia) – Borussia Dortmund (Germania); Schalke 04 (Germania) – Real Madrid (Spania); Şahtior Doneţk (Ucraina) – Bayern Munchen (Germania); Arsenal Londra (Anglia) – AS Monaco (Franţa); FC Basel (Elveţia) – FC Porto (Portugalia).
Meciurile din optimi vor avea loc pe 17-18 februarie 2015 şi 24-25 februarie 2015 (turul) şi 10-11 martie 2015 şi 17-18 martie 2015 (returul).
Tragerea la sorţi a fost efectuată de Karl-Heinz Riedle, ambasadorul finalei de la Berlin, de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, şi de directorul de competiţii, Giorgio Marchetti.
UPDATE: Meciurile din optimi cu datele exacte de disputare: tur: 17 februarie 2015: Paris Saint-Germain – Chelsea Londra, Şahtior Doneţk – Bayern Munchen; 18 februarie: Schalke – Real Madrid, FC Basel – FC Porto; 24 februarie: Manchester City – FC Barcelona, Juventus Torino – Borussia Dortmund; 25 februarie: Bayer Leverkusen – Atletico Madrid, Arsenal Londra – AS Monaco; retur: 10 martie: Real Madrid – Schalke, FC Porto – FC Basel; 11 martie: Chelsea Londra – Paris Saint-Germain, Bayern Munchen – Şahtior Doneţk; 17 martie: Atletico Madrid – Bayer Leverkusen, AS Monaco – Arsenal Londra; 18 martie: FC Barcelona – Manchester City, Borussia Dortmund – Juventus Torino.