9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportApostu a semnat cu Petrolul Ploieşti

Apostu a semnat cu Petrolul Ploieşti

Atacantul Bogdan Apostu a semnat pe doi ani cu nou-promovata Petrolul Ploieşti, clubul Pandurii încasând 75.000 de euro. „Sunt mulţumit că am ajuns la Petrolul, o echipă bună şi cu un proiect de viitor frumos. Petrolul este o echipă cu istorie şi suporteri adevăraţi. Şi cei din conducere sunt oameni serioşi din punct de vedere financiar. O să joc la Petrolul cel puţin doi ani“, a spus Apostu. Fotbalistul are un singur regret la despărţirea de Pandurii:  „E o nouă provocare pentru mine, iar mie tot timpul
mi-au plăcut provocările. Regret că plec de la Pandurii dintr-un singur motiv, băieţii. Am lăsat acolo un vestiar superadevărat şi de asta îmi pare rău. În rest, nu regret absolut deloc că plec“. Cel mai eficient atacant al pandurilor în sezonul trecut, Apostu somează Pandurii: „Sunt dezamăgit de modul cum s-au purtat cu mine. Mai am nişte restanţe financiare de luat şi am înţeles că nu vor să mi le mai dea. Eu vreau să fiu plătit la zi, pentru că am fost jucător al echipei Pandurii. Sunt nişte datorii pe care le au la mine şi nu renunţ.  E urât că la final se întâmplă asta. Acum domnul Pârvulescu se face că nu mai ştie numărul meu de telefon, dar îi spun că e acelaşi pe care suna de trei-patru ori pe zi“. Şi fundaşul stânga George Neagu şi-a găsit echipă, acesta antrenându-se cu nou-promovata CS Mioveni.

Sâmbătă, amical
cu Voinţa Sibiu

Pandurii Târgu Jiu va disputa sâmbătă, de la ora 10.00, pe stadionul Municipal din Sibiu, un joc amical în compania echipei locale Voinţa, grupare ce se pregăteşte pentru barajul de promovare în Liga I. Petre Grigoraş va avea ocazia să testeze în cantonamentul de la Sibiu şi noile achiziţii din această vară. „Stagiul va fi decisiv pentru toţi cei nou-veniţi. Dacă vor da randament, vor merge şi în cel de-al doilea, dacă nu, asta e viaţa, să meargă acolo unde pot să se adapteze pentru că nu avem voie să fim sentimentali“, a avertizat Grigoraş. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU