În clubul Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Craiova a avut loc ieri o manifestare literară prilejuită de împlinirea a 127 de ani de la naşterea scriitorului Mihail Sadoveanu. Aproximativ 50 de persoane private de libertate din penitenciar au fost prezente, pe durata a două ore, la o suită de manifestări precum expuneri despre viaţa, activitatea literară şi opera scriitorului; vizionarea unei expoziţii cu imagini din viaţa şi opera autorului; prezentarea unor referate privind opera literară; vizionarea filmului artistic „Fraţii Jderi“, inspirat din romanul istoric cu acelaşi nume al lui Sadoveanu, precedat de vizionarea unor imagini înregistrate avându-l ca protagonist pe însuşi autorul romanului. Aşa cum se întâmplă de obicei, grupul de deţinuţi a fost format din persoane selecţionate de pe toate secţiile de deţinere. „Prin această activitate sperăm ca deţinuţii să cunoască viaţa şi activitatea literar-artistică a scriitorului Mihail Sadoveanu, dar şi să-şi formeze deprinderi în a identifica ideile principale dintr-o operă literară ori personajele principale şi a le caracteriza. Pe lângă caracterul festiv al acestei zile, se doreşte ridicarea nivelului de cunoştinţe al deţinuţilor şi punerea în valoare a operelor marilor scriitori români“, a declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al PMS Craiova. Manifestarea de ieri a beneficiat de sprijinul doamnei Emma Leoveanu de la Liceul craiovean „Traian Vuia“.
Sadoveanu… în puşcărie
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei