Secvenţe

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

1 MAI, CU AROME DE MITITEI ŞI SHAORMA. Zi întâi de Florar, zi de Armindeni, sărbătoare a primăverii, când se pun ramuri verzi la porţi, când se iese musai la iarbă verde, unde se-ntind mese bogate, se-ncing hore şi se dă cep la vinul pelin. Sunt obiceiuri păgâne, precreştine, mai apoi înnobilate de semnificaţii religioase. În calendarul creştin ortodox, pe 1 Mai este sărbătoarea Sfântului Prooroc Ieremia, în slavonă, Ieremin dini. De aici, prin succesive metamorfoze, s-a ajuns la românescul Armindeni...
...Pornesc la drum spre locul de „campare“ şi pentru o zi, undeva la iarbă verde. Ascult la radioul maşinii ştiri, reportaje din ţară, cum petrec oamenii de 1 Mai. Impresii, păreri diverse.  Mă întristează răspunsul unei tinere la întrebarea reporterului, ce ştie despre această sărbătoare: „Mda, este o sărbătoare  comunistă, cred că am luat-o de la ruşi; era şi un imn, care se cânta la defilare“.
Este ceva adevăr în vorbele intervievatei de la radio, dar, cu mici amendamente, a la Radio Erevan. 1 Mai este sărbătoarea internaţională a celor ce muncesc, dar nu s-a născut în Uniunea Sovietică, ci în USA (Uniunea Sovietică Ailaltă), adică America. N-a fost inventată de Moscova şi n-a venit în România pe tancurile ruseşti. N-a fost inventată de comunişti, ci doar cvasiconfiscată de ei. „Ab originem“, sărbătoarea de 1 Mai n-a fost sărbătoare, ci comemorare. Chicago, 1 mai 1886. 90.000 de muncitori, dintre care 40.000 de grevişti, protestează în piaţa Haymarket. Pe 3 mai se aflau în piaţă 65.000 de manifestanţi, când au început represaliile. Victime şi printre poliţişti, şi printre muncitori. La Congresul din 1889 al Internaţionalei Socialiste, desfăşurat la Paris, se ia hotărârea ca ziua de 1 Mai să fie decretată Ziua Internaţională a Oamenilor Muncii, zi dedicată comemorării victimelor grevei generale a muncitorilor din Chicago. Cu timpul, manifestările  s-au diversificat, pierzând caracterul comemorativ, acesta fiind înlocuit cu solemnităţi, parade, festivităţi, încheiate cu serbări câmpeneşti, cântec, joc şi voie bună. La noi, 1 Mai a fost sărbătorit pentru prima oară în 1890. Tot din secolul XIX,  sărbătoarea muncii vine cu „Cântec pentru 1 Mai“, compus de Ciprian Porumbescu, pe versurile Mariei Ranteş. Cu siguranţă, autorul n-a scris cântecul la comandă comunistă (s-a stins în 1863) şi n-a bănuit că, peste timp, va fi... exploatat  de comunişti, propagandistic.
În vremuri când „sunt mai multe ministere decât muncitori pe lume“, iar sintagma profitabilă este „mult comerţ, puţină muncă“, nu prea mai are cine să îngâne măcar „Cântecul de 1 Mai“ al lui Porumbescu. Spiritul sărbătorii se sufocă în formalismul festiv al aromelor mixate, de mititei şi shaorma...
LIBERTATEA CA HANDICAP. 2 Mai, ziua tinerimii române! Exuberanţă, jovialitate, chef de chef, adrenalină la maximum! Într-un procent covârşitor, acestea au fost coordonatele în care tinerimea română şi-a serbat ziua. Dar, mai sunt triste excepţii, tineri încercaţi de viaţă cât în două vieţi. Tineri cu aripi frânte, înainte de a învăţa visul, zborul. Mi-am amintit de drama unui tânăr, petrecută în urmă cu şapte ani. Am semnalat-o în presa vremii. M-am temut să aflu ce s-a întâmplat mai târziu cu acel tânăr. Dar, iată, pe scurt, povestea tristă şi adevărată. I.M. (22 de ani), un tânăr dintr-un sat din România, ieşea din închisoare, unde executase o pedeapsă de doi ani şi jumătate. Întoarcerea acasă a „fiului risipitor“ n-a fost motiv de bucurie pentru familie. Mai mult, tânărul nu numai că nu s-a ospătat cu viţelul cel mai gras, dar nici măcar nu a fost primit în casă. Renegat de propria-i familie, singur şi deznădăjduit, I.M. a căutat timp de patru zile un loc de muncă în oraşul aflat la doi paşi de satul natal. Patru zile n-a mâncat nimic, nopţile şi le petrecea în scara unui bloc. Nimeni nu i-a întins o mână de ajutor „ciumatului“. Disperat, fără a-şi putea câştiga cinstit pâinea, fără un acoperiş deasupra capului, a furat din nou. De foame, I.M. a intrat într-un magazin alimentar, de unde a furat două rude de salam şi un corn. Cornul şi o rudă nu i-au potolit pe deplin foamea, dar nu s-a atins de cealaltă rudă de salam. La o jumătate de oră de la „festinul“ cu salam şi corn, tânărul s-a autodenunţat la poliţia oraşului, prezentându-se cu proba acuzatoare, ruda de salam rămasă. Dacă familia şi societatea l-au „condamnat“ la libertatea de a fura pentru a trăi, tânărul şi-a folosit abilitatea „profesiei“ pentru a dobândi în detenţie ceea ce i se refuzase în libertate, o pâine şi patru pereţi. Tânărul urma să fie judecat, riscând să primească între 3 şi 15 ani. Pedeapsă sau binecuvântare? Între 3 şi 15 ani va fi privat de libertate, pentru furt, dar tot între 3 şi 15 ani nu va mai fura pentru a avea o pâine sigură şi un acoperiş deasupra capului. Tragica bucurie de a avea o pâine şi un acoperiş câştigate prin furt acuză! Este trist că există tineri care învaţă... gratuit la înalta şcoală a vieţii că economia de piaţă înseamnă pentru ei „marea tranzacţie“, pâinea cea de toate zilele, contra libertăţii! Oare cum a petrecut I.M. ziua de 2 mai 2010? Din nou condamnat la libertate, în viaţa ca o junglă, sau apărat de gratii de jungla vieţii? O poveste – subiect de film. Mi-am amintit de Papan Chilibar şi de Cristian Dragomir. Viaţa în libertate îi va reprimi, aşternându-le la picioare covorul roşu eroilor de viaţă ca-n film, de film ca-n viaţă?