Povestea cu fata preşedintelui Băsescu, dornică să ajungă la Bruxelles. Se pare că nu îi mai place cine ştie ce pe aici, unde şi-a pierdut iubitul din clanul rival. E ca în Romeo şi Julieta fără finalul shakespearean. E mai curând un vodevil din buna stirpe a lu’ nenea Iancu, unde se plânge în draci cu un ochi şi se râde şi mai şi cu celălalt. Singura întrebare decentă în această poveste nu prea decentă este: dacă nu era fata lui Băsescu, cel mai puternic lider politic din ţară, ajungea Elena Băsescu să deţină o funcţie importantă în partidul de guvernământ şi acum să aibă pretenţii – cu şanse – să fie pe lista PD-L pe un loc eligibil? Fireşte că nu. Nici calităţile ei de politician, nici mânuirea limbii române, nici cunoştinţele generale de istorie, drept şi politică, nici calităţile sale de comunicare nu au impus-o în vreun fel. Unii din anturajul Cotrocenilor au sărit în apărarea răsfăţatei odrasle. S-au ridicat şi au zis cu curaj (dacă tot se plăteşte cu ceva sinecure şi avantaje de tot felul) că fata cea mică a preşedintelui poate să fie pe listele pentru PE al PD-L, în numele democraţiei şi egalităţii de şanse, pentru că altfel ar fi o discriminare. Povestea că e fata cui este ar fi, de fapt, un dezavantaj! Tare logică! Adică dacă tata e preşedinte, eu nu am voie să fac politică? Bună întrebare şi asta. Dar, dacă era aşa, ta-lentele politice ale candidatei ar fi trebuit să se manifeste deja din plin. La Bruxelles merge crema partidelor. Ar fi trebuit, aşadar, să o vedem vorbind în congrese, ducând la capăt proiecte, luând-o de jos, dintr-o administraţie locală, făcând dovada capacităţii ei politice. Or, nu se întâmplă aşa.
Fata este deja o femeie, cum spune tatăl ei, de 27-28 de ani. Traian Băsescu zicea despre ea acum doi ani, pe un aeroport, extrem de furios, că este un „copil timid“ şi promitea răzbunare pe oricine s-ar lega de ea sau de familie. Se pare întâi că preşedintele nu prea ştie vârsta fiicei nărăvaşe. Elena Băsescu nu s-a distins în politică în nici un fel. Ea alimentează pagini întregi în tabloide pentru diferite isprăvi în binele public, cum ar fi seri prelungite până dimineaţa în discoteci, idile sau flirturi, interminabile telenovele care fac deliciul presei de scandal. Dar cel mai mare scandal este acesta: să apară tam-nesam pe un loc eligibil pe lista PD-L pentru alegerile europarlamentare. Povestea îi va da (deja îi dă) o zdravănă lovitură de imagine atotputernicului ei tătic, care cred că numai de asta nu are nevoie într-un an electoral când se decide totul, inclusiv cariera sa pe mai departe.
Povestea face deja o impresie deplorabilă în lumea din România. Ea a mai trecut prin asemenea întâmplări. Nicu Ceauşescu e un episod arhicunoscut. Periculozitatea manevrei a fost sesizată chiar şi de figuri fidele preşedintelui. Alina Mungiu a avut o reacţie de bun-simţ. A crezut „că e o glumă, a zis, dar vede că e poveste serioasă!“. Ba bine că nu! Elena Băsescu, în stilul ei, cam periferic, a zis la adăpostul puterii tatălui că nu o interesează ce spune d-na Mungiu. Aferim.
Presa occidentală, agenţiile de presă cunoscute, cum este Associated Press, au scris despre acest subiect săptămâna trecută. Dacă povestea continuă şi domnişoara Băsescu se încăpăţânează să candideze, (nimeni din partid nu i se va opune pe faţă) se va mai scrie. Nota acestor relatări este plină de ironie şi sarcasm. În situaţia creată, România pare să fi devenit o republică bananieră, tribală, unde se petrec tot felul de lucruri. Se pare că ne îndreptăm spre un fel de monarhie sui-generis, de tot râsul. Protipendada postocomunistă după ce a făcut averi şi a luat puterea politică vrea să îşi aranjeze odraslele. Demn sentiment patern, grija zilei de mâine.
