În coaliţia PD-L – PSD – PC s-a declanşat o primă criză serioasă. Ministrul de interne, Gabriel Oprea, a pierdut sprijinul politic al PSD. Supărarea oficială a liderului social-democrat, Mircea Geoană, ar fi că Oprea nu a respectat mecanismul de numire în funcţie a unor persoane din cadrul ministerului. Grupurile de interese din PSD au fost deranjate de faptul că Oprea l-a desemnat pe chestorul Virgil Ardelean în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a ministerului. Al doilea serviciu secret al ţării scăpa astfel de sub controlul PSD şi se îndrepta spre o direcţie necunoscută social-democraţilor.
Virgil Ardelean este cunoscut publicului pentru scandalul provocat de fuga lui Omar Hayssam, susţinător şi sponsor foarte apropiat al PSD, cercetat sub acuzaţia de terorism ca urmare a implicării acestuia în răpirea unor jurnalişti români în Irak. Ardelean a fost anchetat ca responsabil pentru evadarea lui Hayssam, alături de şefii SRI şi SIE, dar a reuşit să se impună în faţa comisiei parlamentare de anchetă şi a fost declarat nevinovat.
Previzibila demitere a ministrului Oprea şi problema numirii lui Ardelean în fruntea serviciului secret al Ministerului de Interne nu au o prea mare importanţă. Aceste gesturi politice nu sunt altceva decât expresia luptei pentru împărţirea zonelor de influenţă între PSD, PD-L şi grupurile de interese aflate în spatele acestor partide. Marea miză a scandalului este controlul informaţiilor.
Funcţia de şef al serviciului secret al internelor, cunoscut sub vechea denumire de „Doi şi un sfert“, este o funcţie pe care anumiţi politicieni doresc cu ardoare să o controleze. Dacă privim la atribuţiile pe care le are acest serviciu, cel puţin două dintre ele susţin această afirmaţie. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne desfăşoară activităţi informativ-operative în scopul identificării, prevenirii ori contracarării actelor, faptelor şi situaţiilor ce pot constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale privind personalul, misiunile şi patrimoniul ministerului. Această linie de activităţi presupune, printre altele, şi monitorizarea şi contracararea actelor de corupţie pe care le pot comite cadrele superioare din conducerea Poliţiei Române, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră. Dacă ne gândim la averea cu care s-au pricopsit mulţi dintre şefii acestor structuri subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, avere constituită, printre altele, din vile impresionante şi maşini de lux a căror valoare depăşeşte cu mult nivelul de salarizare a persoanelor în cauză, atunci putem să ne facem o idee atât despre „eficienţa“ pe care o are lupta anticorupţie purtată de DGIPI, cât şi despre importanţa pe care o are pentru politicieni şefia DGIPI.
DGIPI asigură şi controlul informativ asupra modului de respectare a regimului juridic în domeniul producerii, utilizării şi comercializării produselor şi tehnologiilor militare cu dublă utilizare, în scopul prevenirii accesului sau folosirii acestora de către statele supuse embargoului internaţional, exponenţii criminalităţii organizate transnaţionale şi persoanele juridice şi fizice neautorizate. Mai simplu spus, DGIPI are în grijă monitorizarea industriei de armament, care după 1989 a fost privatizată, de multe ori în condiţii dubioase, şi trecută sub controlul unor persoane controversate şi al unor grupuri de interese oculte. Această activitate desfăşurată de DGIPI reprezintă alt motiv pentru care scaunul de director general al acestei structuri informative este dorit de anumiţi politicieni.
Coaliţia PD-L – PSD – PC începe să-şi dezvăluie limitele şi tarele. Oricum s-ar sfârşi lupta de interese din această coaliţie, cei care vor pierde suntem noi, oamenii simpli ai României, o ţară unde totul este posibil pentru ei, politrucii, şi aproape nimic nu mai este sigur pentru noi, cetăţenii…
