Optimistul stătea zâmbind în mijlocul unei zile însorite şi prăfoase. Viaţa era atât de frumoasă, îşi spunea, şi ţara îşi va reveni încet-încet din marasmul în care s-a înţepenit. În urmă cu câteva luni, optimistul votase la referendum alături de alte patru milioane de români. Votase pentru introducerea votului uninominal, acela care va responsabiliza deopotrivă politicieni şi alegători. Iar în ziua însorită şi prăfoasă a optimistului explodase vestea cea mare: România va avea în sfârşit parte de vot uninominal.
În următoarele luni, a urmărit cu atenţie emisiunile politice şi chiar a citit o parte dintre programele partidelor. A devenit din ce în ce mai informat. După o vreme, optimistul a început să obosească pentru că, neştiind exact cine va fi candidatul său, era nevoit să-i urmărească aproape pe toţi. Dar conştiinţa lui civică îi impunea să continue să se informeze. Când s-a dat startul campaniei electorale, optimistul era mai slab şi mai stresat decât în acea minunată zi însorită şi prăfoasă, dar era mai pregătit ca oricând să voteze.
Mai întâi, i-a fost dificil să afle cărui colegiu uninominal îi aparţine. A căutat prin ziare, a căutat pe internet, a stat cu ochii holbaţi pe televiziunea locală. Nimic. La mai bine de zece zile de la începutul campaniei, a găsit pe un site o listă de 25 de pagini cu nume de străzi. După exact 55 de minute, a reuşit să-şi găsească numărul blocului. Fericit, a concluzionat că aparţine Colegiului 4 deputaţi Craiova. Un sentiment de satisfacţie încălzea ochii înlăcrimaţi de concentrare ai optimistului. Deşi în două săptămâni de campanie nu-i bătuse nici un candidat la uşă şi nici pe stradă nu-l întâlnise, el s-a încăpăţânat să afle pe cine poate alege. S-a oprit în faţa unui panou electoral şi a văzut pe afişele candidaţilor din Colegiul 4 un nume, o siglă de partid şi un slogan banal. Şi dintr-o fotocopie de buletin afli mai multe despre candidat decât de pe afişul electoral, a murmurat optimistul fără să se descurajeze. Deşi ceva l-a îngrijorat: dintre cele cinci nume de candidaţi, trei nu-i spuneau absolut nimic. Şi el care credea că s-a informat suficient.
Astăzi, optimistul s-a hotărât să îşi desemneze favoriţii. A căutat pe internet numele necunoscute. Despre omul democraţilor nu a aflat decât că este consilier judeţean şi că a fost un fel de director, asta după ce a crezut mai întâi că omul e învăţător în comuna Borăneşti. În rest, candidatul democrat nu există pentru Google. Exact acelaşi rezultat şi în privinţa omului peremist. Ajuns la candidatul liberal, optimistul s-a simţit dezorientat: domnul cu pricina mai fusese parlamentar, dar din partea PRM. În rest, a aflat două informaţii esenţiale: a fost bătut în trafic şi e cam bolnăvior. Dar nimic despre programul electoral.
Optimistului i-au rămas cei doi candidaţi cu nume mai cunoscute. Omul lui Becali bifează deja al treilea partid în care este membru. De cealaltă parte, tânărul prieten al lui Geoană promite toate cele într-un clip electoral cu muzică înspăimântătoare şi sânge clipocind: pensii, locuinţe, burse. Optimistul simte că este luat drept prostănac, dar caută totuşi un program electoral care să explice abundenţa ce va să vie în vremuri de recesiune. Bineînţeles că nu găseşte nimic.
Optimistul este acum speriat pentru că simte că este pe cale să devină pesimist. Îşi aşteaptă totuşi candidatul să vină să îi explice ce planuri are. E greu să votezi în România, dar până la urmă mai este timp, îşi spune optimistul. Până la alegeri mai sunt două săptămâni…
