Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cazul fetiţei de 11 ani din Neamţ, care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul său de 19 ani, a provocat reacţia ministrului liberal al sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, care propune lansarea unei dezbateri publice cu privire la avort. Fără să fiu adeptul „teoriei conspiraţiei“, nu pot să nu remarc faptul că, tot în aceste zile, a apărut anunţul că va fi lansată pe piaţă o pastilă care poate să întrerupă o sarcină nedorită, până la 63 de zile, fără să fie nevoie de intervenţie chirurgicală. Această „pastilă-minune“ va fi disponibilă în mai puţin de o lună în cabinetele medicale de ginecologie din România. În acest context, folosindu-se de drama fetiţei din Neamţ, ministrul sănătăţii declară că „trebuie să facem o modificare legislativă care să permită medicului să întrerupă o sarcină chiar dacă ajunge la o formă foarte evoluată, în care fătul poate fi viabil“. Observăm că domnul ministru nu distinge între sarcinile provocate de actele sexuale ilegale (viol, incest, relaţii sexuale cu o minoră) şi sarcinile provocate de acte sexuale legale. Legislaţia românească actuală permite avorturile la sarcinile mai mari de 14 săptămâni numai dacă viaţa mamei este pusă în pericol sau dacă fătul are malformaţii grave. Rezultă că undeva există dorinţa de a se liberaliza avortul la modul absolut.

Să privim în amănunt situaţia populaţiei din România. În anul 2007 s-au născut 213,6 mii de copii, cu 5,9 mii mai puţini faţă de anul precedent. Rata mortalităţii infantile (decedaţi sub un an la 1.000 de născuţi vii) a înregistrat o scădere: 12,0 la mie în anul 2007, faţă de 13,9 în anul 2006, ca urmare a reducerii numărului de decedaţi sub un an de la 3.052 la 2.571. Rata nupţialităţii (a căsătoriilor) a fost de 8,8 căsătorii la 1.000 de locuitori, comparativ cu 6,8 în anul 2006, iar rata divorţialităţii a ajuns la 1,54 divorţuri la 1.000 de locuitori faţă de 1,51 în 2006. Sporul natural în anul 2007 a fost de -38,5 mii persoane faţă de -38,6 mii persoane în anul 2006, astfel că rata sporului natural a rămas neschimbată comparativ cu anul 2006 respectiv de -1,8 persoane la 1.000 de locuitori. Datele statistice ne oferă o concluzie limpede: populaţia României este în continuă scădere. La desăvârşirea degradării prezenţei noastre fizice în istorie nimic nu poate contribui mai bine decât liberalizarea absolută a avorturilor!

Numărul avorturilor şi mortalitatea cauzată de întreruperile de sarcină plasează România pe primul loc în Europa. La 1.000 de nou-născuţi se înregistrează aproximativ 1.200 de avorturi, iar aceste date sunt doar cele centralizate în clinicile şi spitalele de stat pentru că din zona instituţiilor medicale private nu există încă statistici clare. Aceasta înseamnă că pentru fiecare copil născut cel puţin un alt copil este omorât în pântecele mamei.

Să nu credem că politica pro-avort este specifică ţărilor din Uniunea europeană. Conform unui studiu efectuat de Asociaţia „Alter-Media“, situaţia diferă de la ţară la ţară, în UE existând trei tipuri de politici faţă de avort. În prima grupă se află Malta, Irlanda, Polonia şi Irlanda de Nord-UK. În aceste ţări, avortul fie nu este permis (cazul Maltei), fie este permis doar în situaţia în care viaţa mamei este pusă în pericol sau sarcina este rezultatul unui act sexual ilegal. Al doilea grup include state în care se pot face avorturi în anumite condiţii, ceva mai relaxate: Cipru, Insulele Feroe (teritoriu danez), Finlanda, Luxemburg, Spania şi Marea Britanie. De exemplu, pot cere întreruperea sarcinii femeile aflate într-o situaţie materială foarte dificilă, dar soţii trebuie să-şi dea consimţământul, iar femeile sunt obligatoriu consiliate cu privire la consecinţele avortului şi nu pot lua decizia fără să mediteze asupra acestor consecinţe o perioadă de minimum şapte zile. În grupul al treilea se află restul statelor UE, în care avortul este disponibil „la cerere“. Totuşi, nici în aceste ţări avortul nu este tratat cu superficialitate. În Germania, Ungaria, Belgia este obligatorie sau cel puţin opţională consilierea pre şi postavort. Acordul părinţilor în cazul în care femeia însărcinată este minoră este cerut în Italia, Grecia, Portugalia, Slovenia, Slovacia. În Cehia şi Slovacia nu se pot face două întreruperi de sarcină la mai puţin de şase luni distanţă, decât dacă femeia are peste 35 de ani sau a născut de două ori, în Italia tot mai mulţi medici refuză să practice avortul în temeiul convingerilor religioase etc.

Naţiunile Uniunii Europene îşi protejează viitorul. În România, avortul este reglementat superficial, putem spune chiar lăsat la voia întâmplării. Dezastrul este completat şi de lipsa unei corecte şi permanente educaţii pentru viaţă. Familia, şcoala, Biserica sunt principalele instituţii de la care ne-am aştepta să facă tinerilor noştri o astfel de educaţie. Din păcate, instituţiile tradiţionale ale poporului român au eşuat în a apăra viaţa şi se limitează doar la declaraţii oficiale demagogice sau la firave iniţiative practice, gesturi insuficiente, aproape inutile în lupta cu moartea.

Avortul este un holocaust modern, la care ni se cere să fim complici. Fiecare să decidă conform conştiinţei. Până atunci, rămânem în Europa cea dintâi naţiune asasină a propriilor copii...

• Currently 4.60/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5