15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024

Iluziile puterii

Cafteala dintre liberali si democrati nu se mai sfârseste. Ceea ce stiu mai putini sau nu vor sa auda este ca, daca o duc asa, in 2008 vor trece in opozitie. Traian Basescu a aruncat lumea politica in ceata vineri dimineata (foarte matinal presedintele), zicând hâtru ca nu stie daca va candida pentru un nou mandat de cinci ani. Adica prin 2014 nu il vom avea drept cap al statului. Sigur, poate fi o intrebare retorica, asa, sa zica si el ceva, sa incurce jocurile unora si altora. Liberalii au iesit saptamâna trecuta din transee cu drapelul fluturat in vânt, anuntând printr-o voce totusi autorizata sa vorbeasca in numele lor, cea a lui Crin Antonescu, zicând cum ca ar fi timpul ca PNL sa se gândeasca la alt candidat. Asta ca riposta la suspendarea lui Teodor Atanasiu. Liberalii par sa fi ajuns la o limita. Un asemenea afront, daca e sa ne luam dupa aceasta reactie, nu poate fi trecut cu vederea. Liderul PNL a observat si el ca decizia lui Basescu are o conotatie politica. Dar nu s-a grabit sa reactioneze. O criza politica la vârf acum, inaintea raportului de tara, ar fi prea riscanta. Liberalii s-au decis sa ramâna pe pozitii, cuminti. Dupa raportul de luna asta de la UE, vor vedea ce si cum. Totusi, e de observat ca Basescu nu s-a sinchisit de aceasta imprejurare, ca vine raportul, nu s-a intrebat daca e momentul sa il suspende pe ministrul apararii acum. A jucat in forta, a aratat ca totusi el face jocurile politice. A reusit sa scape si de Atanasiu, si de Badalan in aceeasi zi. Lovitura de maestru. Incepe sezonul de toamna si e in plina forma. Vara i-a priit, e bronzat, plin de energie, cu chef de hârjoana. Va mai face mutari spectaculoase toamna asta. Tot zicea in finalul unei interventii televizate ca nu iarta pe nimeni. Faceti o lista cu cei care l-au atacat, pe care nu ii are la inima, care ii incurca treburile si asteptati ca respectivii sa fie eliminati.


Liberalii n-au prea avut reactie. Una ar fi fost sa se retraga de la guvernare. Alta sa rupa Alianta D.A., chiar daca ramâneau la guvernare. A treia era sa faca putina garagata in presa, sa protesteze formal. Ceea ce au si facut. Au ales calea cea mai „soft“, moale. Inca nu sunt pregatiti sa il infrunte pe Basescu, nici sa plece in opozitie. Acest lucru Basescu il stie foarte bine si il speculeaza bine. De câte ori va iesi in forta, liberalii sunt cu spatele la zid. Pleaca sau accepta sfidarea. Joaca asta se va termina numai când PNL va avea propriul sau candidat cu sanse la presedintie. Sau, mai putin, când se va hotari sa mearga pe picioarele proprii. In fond, asa cum arata un sondaj recent, ar obtine 16 procente in alegeri, daca ar merge separat de PD. E o performanta notabila. PSD e si el pe aproape. PD va obtine un scor ceva mai bun, datorita cuplarii cu imaginea lui Basescu, dar nu prin forte proprii. Dar nu mult mai mult. Dintre aceste trei partide, doua vor forma o coalitie. Nimeni nu va face singur 51 de procente. Asa ca jocurile sunt deschise. Prudenta paguboasa pentru ei si in folosul PD ar putea fi depasita intr-un timp previzibil, si asta ar duce la schimbari radicale ale situatiei. Aceasta prudenta se explica prin memoria lor. Esecul din 1992, când au ramas pe dinafara, i-a marcat. Ei cred ca daca ar parasi Alianta D.A., lumea i-ar blama si nu i-ar vota in 2008. Asta nu e sigur. Asa electoratul de dreapta, pro occidental, s-ar duce mai curând spre PNL decât spre PD&Basescu vazuti inca drept continuatori ai FSN impreuna cu PSD, si ca un partid cu o identitate nesigura, mai curând de stânga. Alta experienta liberala este cea din 2000. Atunci s-a desprins din CDR si s-a salvat. A intrat in parlament, spre deosebire de taranisti.


La PD jocul e invers. Ei au nevoie de Alianta D.A. pentru ca beneficiaza cel mai mult de situatie. Democratii nu au interes sa plece de la guvernare, ci sa stea. Tehnica folosita este de a-i critica pe liberali. Asta le aduce puncte. PD ar risca prea mult daca pleaca din Alianta D.A., pentru ca ei se bazeaza numai pe popularitatea lui Basescu. Or, popularitatea azi e mâine nu e.


Concluzia care se desprinde: PNL este prizonierul tandemului Basescu&PD, si asta, daca se prelungeste, ii va aduce pierderi mari. El isi face iluzia ca raporturile s-ar putea imbunatati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII