Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

A fost odata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar povesti, un viteaz la curtea Baniei, pe nume Harcea-parcea, care avea o oaste nu foarte numeroasa, nici prea rea, dar nici prea buna, care dorea sa cucereasca marele imperiu condus de Mitica si Mircica. Si ce daca luptatorii sai nu erau nici prea inalti, nici lati in umeri si nici prea indemânatici, entuziasmul si dorinta de lupta, iesita din comun, suplineau tot. Intr-o zi, capetenia Harcea-parcea, satul sa vada cum Capitala isi face de cap, iesi pe metereze si declara razbel tuturor celor care atentau la integritatea provinciei. Si incepura pregatirile de lupta, exersând cu cei din satele alaturate. Comandantul ostii vazu ca ii lipsesc trei-patru schiopi, vreo cinci canguri bateau in retragere, lancierii erau inofensivi, iar tactica de lupta functiona precum un ceas românesc si se napusti in cortul superiorului. Capetenia Harcea-parcea fu instiintata, dar asta nu schimba cu nimic datele problemei, pentru ca nu mai existau copii la curte, iar de voluntari nici vorba. In tot acest timp, dusmanii, având malai si relatii, luara mercenari de peste tot, bine claditi si cu multe razboaie la activ. Dar Harcea-parcea nu se lasa impresionat de toate acestea, se urca din nou pe movilita si incepu a grai: „valoarea mea, valoarea mea“. Si ce daca toti sfatuitorii incercara sa-i explice ca nu este bine sa pretinda ceva inainte de termen si sa nu mai faca declaratii de razboi daca nu se bazeaza pe ceva concret! Ce, daca in catunele din care au provenit au putut sa termine pe primul loc, n-ar putea sa cucereasca si imperiul? Si acesta raspunse din nou acid, de data aceasta chiar propriilor sfatuitori, invocând faptul ca globul de cristal minte si nu are rost sa se ghideze dupa el, ca oricum el este prea iscusit si timpul va dovedi acest lucru. Atunci, intregul sfat se retrase, cu strângere de inima ce-i drept, pentru ca in joc era onoarea neamului, lasând ca timpul sa decida cine are dreptate...