Cu zece luni inaintea preconizatei admiteri a României in Uniunea Europeana si cu trei saptamâni inaintea unui Raport decisiv pentru scopul de mai sus, apele s-au mai limpezit la Bruxelles in ceea ce ne priveste. De fapt, dupa Raportul din 3 aprilie al lui Olli Rehn – favorabil peste asteptari – mai multe lucruri s-au schimbat pe aici. Pe de o parte, câtiva eurodeputati din Franta (mai ales), Spania si Italia au inceput o campanie declarata pentru redeschiderea adoptiilor internationale de copii din România. Desi nu are sustinerea grupurilor politice europene, campania este suficient de puternica astfel incât sa necesite reactii repetate de la Bucuresti. O alta consecinta majora este legata de mass-media: nu cred ca s-a intâmplat vreodata, in toata istoria presei noastre, ca ziarele si audiovizualul din tara sa fie monitorizate cu atâta sârg. Toate scandalurile, acuzatiile, dramele, aberatiile s.a.m.d. de la noi ajung atent filtrate la Parlamentul European, pe masa de lucru a celor care au un cuvânt de spus.
Ei bine, acum putem sa spunem clar: in principiu, cele trei grupuri politice principale – adica (in ordinea marimii) crestin-democratii, socialistii si liberalii – s-au declarat de acord cu aderarea României si Bulgariei in 2007. E limpede ca aceste doua tari nu sunt cu totul pregatite, dar – cum spunea francezul Pierre Moscovici, unul dintre raportorii pentru România – nici o tara nu a fost cu totul pregatita in momentul admiterii sale.
E curios insa cine ne este impotriva: extrema dreapta, extrema stânga si „verzii“ (ecologistii). Fiecare cu motivele sale: extrema dreapta ar dori o Europa Occidentala inchisa, in care sa se intre greu si in numar mic; extrema stânga poate ca e suparata pe Europa de Est (oare, pentru esuarea proiectului comunist?) si, dupa cum azi e impotriva României si Bulgariei, ea s-ar fi opus si admiterii celorlalte zece tari intrate in mai 2004. Cei mai simpatici – daca le pot spune astfel – sunt „verzii“. Acestia sunt un fel de Gica-contra ai Parlamentului European. Daca cele trei mari grupuri politice spun ca e zi afara, ei spun aproape automat ca e seara; daca ceilalti vad alb, ei vad negru s.a.m.d.
Trebuie sa recunoastem, este foarte interesanta aceasta alaturare a adversarilor. Descoperim si noi, pe pielea noastra, ceea ce toate democratiile continentului stiau de mult: ca extremele politice se atrag, se completeaza si sunt complementare. Intre foarte-dreapta si foarte-stânga se intinde un cordon ombilical al extremismului, un front comun impotriva democratiilor liberale din Europa. In spatele acestor partide se afla exaltatii care vor scoate, de 1 Mai, in mai multe capitale europene, steagul rosu in strada, precum si neonazistii ce ameninta cu scandaluri in Germania, pe durata Campionatului Mondial de fotbal din vara.
Altfel spus: aflam si noi ca, de fapt, extremele politice isi dau mâna, pe la spatele nostru, impotriva noastra.
