5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTelefonul inteligent, imaginat încă din 1950

Telefonul inteligent, imaginat încă din 1950

telefon inteligent 1950

Un articol publicat în anul 1950 într-o revistă americană a prezentat o idee năstruşnică la acea vreme – un concept de telefon al viitorului cu funcţii precum apelare rapidă, apel video şi recunoaştere vocală, scriu jurnaliştii de la Daily Mail. Idei care, iată, au fost puse în practică începând cu anii 2000.
Tendinţele în ceea ce priveşte tehnologia din viitor sunt dificil de previzionat, însă articolul care a apărut în 1956 în revista Mechanix Illustrated a reuşit să „vadă“ destul de clar în viitor, anticipând caracteristici ale actualelor telefoane inteligente. Autorul materialului publicistic, Robert Beason, a scris atunci despre ideea creării unui telefon cu funcţii de neînchipuit pentru acea vreme – apelare cu ajutorul unei singure taste, apel telefonic video, recunoaştere vocală şi ecrane color, care pot fi utilizate şi ca televizoare în miniatură, toate integrate în dispozitive compacte şi portabile.
Articolul a fost scris pornind de la un interviu acordat de inginerul Harold Osborne, angajat al Societăţii Americane de Telefonie şi Telegrafie. Acesta vorbea şi despre alte funcţii care ar putea fi integrate în „telefonul viitorului“ – de exemplu, conexiuni ultrarapide, tastatură luminoasă şi tonuri de apel – funcţii care în prezent sunt nelipsite din componenţa smartphone-urilor. Fotografiile folosite pentru ilustrarea acestui articol anticipau că, deşi arată ca un ceas de buzunar, prototipul de telefon revoluţionar avea butoane – nu chiar taste – numerotate, dar şi funcţia de alocare a unei imagini pentru interlocutor.
Vorbind despre telefoane şi viitorul telecomunicaţiilor, Osborne a avut o viziune destul de clară. Însă, nu a fost la fel de inspirat atunci când a anticipat că se va ajunge ca, într-o bună zi, la naştere, fiecărui bebeluş să îi fie atribuit un număr de telefon care va fi păstrat pentru tot restul vieţii. Potrivit inginerului, acest număr de telefon ar fi reprezentat o modalitate de a şti dacă o persoană mai trăieşte sau nu. Harold Osborne a prezis că va dura ani buni – cinci, zece sau chiar 20 de ani – până când vor fi inventate telefoanele mobile.
„Progresele înregistrate în domeniul cercetării vor duce în cele din urmă la apariţia videotelefonului, care ne va permite nu doar să auzim interlocutorul, ci să îl şi vedem“, a scris în 1956 autorul articolului. El afirma că ideea de a adăuga tehnologie video la conceptul lui Osborne nu este exagerată, pentru că „miniaturizarea componentelor electronice deja este avansată, în condiţiile în care există tranzistori cât un bob de mazăre“. Jurnalistul a fost impresionat în special de noţiunea de robot telefonic pe care oricine şi-l poate permite, un lucru care, scria el „este un vis de 50 de ani deja“. „Ar fi instrumentul ideal pentru oamenii de afaceri, atât de ocupaţi, care vor putea fi informaţi că au fost căutaţi dacă ratează un apel, iar munca secretarelor ar fi cu siguranţă uşurată“, scria Robert Beason.

Telefonul viitorului în 1956

Iată introducerea pe care jurnalistul american a făcut-o pentru articolul publicat în revista Mechanix Illustrated. „Într-o seară din viitor, un bărbat care se plimbă de-a lungul străzii Market din San Francisco s-ar putea gândi dintr-odată la un prieten din Roma. Va băga mâna în buzunar, va scoate un disc de dimensiunea unui ceas de mână, cu butoane pe-o parte. Va apăsa butoanele de zece ori. Întorcând dispozitivul, va auzi vocea prietenului său şi va vedea pe ecran chipul acestuia – în imagini color şi tridimensionale. În acelaşi moment, prietenul din Roma îl va vedea şi auzi. Discul acesta va fi un telefon, un model miniatural, care va asigura nu doar servicii audio, ci şi video“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS