Vâlcea: S-a ales cu dosar penal după ce a furat telefonul unui tânăr într-un club

Autori


Un tânăr de 26 de ani din comuna vâlceană Mihăieşti, sat Stupărei, este urmărit penal de poliţiştii din Băbeni pentru furtul unui telefon mobil. Din investigaţii rezultă faptul că, în noaptea de 18/19 februarie a.c., V.M.Z. ar fi sustras telefonul mobil aparţinând lui F.C.I., de 19 ani, din comuna Frânceşti, în timp ce aceştia se aflau într-un club din oraşul Băbeni. În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă tânărul în cauză, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului de caz pentru luarea măsurilor legale.  Telefonul mobil, în valoare de 2.400 de lei, a fost recuperat de poliţişti şi predat persoanei vătămate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz.



Comenteaza acum

Alte stiri

13 august 2018

Craiova: Dosar penal după ce a accidentat un minor

Un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din Craiova, in timp ce se deplasa pe Aleea 4 Șimnic, a accidentat un minor de 14 ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis. Minorul era

Sumarul ediției de marţi, 21 august 2018

Actualitate

» Un nou serviciu de evidență a persoanelor se deschide în județul Dolj
» AJOFM Gorj încă îi aşteaptă pe absolvenţi, să devină şomeri
» Târgu Jiu: O nouă dezinsecţie prin pulverizare aeriană
» Papa Francisc se va întâlni în Irlanda cu victime ale abuzurilor comise de preoţi
» Vâlcea: Bărbat din Bărbătești, dat dispărut
» Parchetul General: Numărul plângerilor după violenţele din 10 august a ajuns la 386
» India: Pedeapsa cu moartea pentru doi bărbaţi care au violat o fetiţă de opt ani
» APIA: Piaţa auto din România, în creştere cu aproape 24%, în primele şapte luni
» Preşedinţie: Secretariatul CSAT face diligenţele pentru obţinerea acordului referitor la bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii
» Conducerea PSD se reuneşte la Neptun în perioada 31 august – 2 septembrie
» Alina Gorghiu: Demisia ministrului de Interne este obligatorie
» Funeraliile Arethei Franklin nu vor fi publice, potrivit impresarei sale
» Suedia: Un avion de vânătoare s-a prăbuşit după ce s-a izbit de păsări; nu există victime
» Dan, despre asumarea răspunderii politice: Este treaba Parchetului să stabilească cum s-a acţionat în 10 august
» Harghita: A fost împuşcat ursul care a pătruns în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc
» Dan Barna: Audierea ministrului de Interne în Comisia de apărare – secretizată abuziv
» Vâlcea: A fost inaugurată sala de sport din Ostroveni
» Locuri de muncă sezonieră în agricultură în Spania
» Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an
» Lucrări de mentenanţă la site-ul www.calatori.ro până pe 15 septembrie
» Procurorul Paula Tănase de la PCA Galaţi – primul candidat la şefia DNA
» Italia: 11 turiști și-au pierdut viața într-un parc național din Calabria
» Carmen Dan nu poate răspunde la detaliile tehnice în faţa Comisiei de apărare
» 351 de plângeri în urma violenţelor de la protestul diasporei
» Pistolul furat de la femeia jandarm a fost găsit
» Sute de morți și aproape un milion de sinistrați în urma inundaţiilor din India
» Comisia de Apărare din Camera Deputaților va anunţa dacă o audiază pe Carmen Dan
» Muntenegru: Restricții de circulație până în luna septembrie

Publireportaj

» Anunţ începere proiect: “Crearea unei unităţi noi de producţie în cadrul Societăţii CONDOR PĂDURARU SRL”

Dolj

» Razie pe şoselele din Dolj
» Dolj: Depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul de a conduce
» Craiova: Vara Experimentului la Științe
» Craiova: Mesaj anti Kozlodui pe stadionul Ion Oblemenco
» Dolj: Urmărit internațional pentru furt depistat de poliţişti
» Palestinian care intenţiona să ajungă fraudulos în Belgia, descoperit într-o mașină la Calafat
» Dolj: Incendiu la un service de reparaţii electrocasnice
» Dolj: Minor rănit în urma unui accident rutier
» Ziua de Curățenie Națională se va desfăşura şi la Craiova

Gorj

» Gorj: Tânăr reţinut pentru furturi din auto
» Gorj: A furat o autoturism dintr-un motiv stupid şi a ajuns în arest
» Gorj: Şofer depistat în această dimineaţă beat la volan
» Gorj: Adolescentă de 14 ani, dispărută de acasă, dată în urmărire

Olt

» Viceprimarul comunei Bâlteni a murit strivit sub un tub de canalizare

Vâlcea

» Vâlcea: Accident cu trei victime la Căzăneşti
» Vâlcean mort, după ce a căzut în butia cu prune

Sport

» Baschet (m): Goran Gajovic a semnat cu Craiova
» Fotbal / CSO Filiași și-a aflat adversara din turul trei al Cupei României
» Fotbal / Ionuț Badea, mulțumit de victoria obținută la Craiova. Vezi conferința!
» Fotbal / Vezi ce a declarat Mangia după înfrângerea cu Chiajna (video conferința)

Magazin

» Program COLOURS Cinema Craiova în perioada 24 – 30 august

Top