Centrul Social Multifunctional pentru copii din comuna Grădinari, judeţul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, a organizat marți, 10 aprilie, editia a-III-a a concursului pe teme pascale, intitulat ,,Sărbătoarea Învierii Domnului”. Concursul a reunit 40 de copii participanți și s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Teodor Bălășel”din Comuna Ștefănești, reprezentată de prof. Liviu Lazăr, și Școala Gimnazială Lungești, judeţul Vâlcea, reprezentată de prof. Cornel Miron.
„Concursul a constat în două probe: la prima proba, concurenții au avut de răspuns la întrebări referitoare la evenimentele care țin de patimile, răstignirea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, iar la cea de-a doua probă, copiii au interpretat cântări specifice perioadei pascale. La final, toți participanții au fost premiați pentru implicare”, a subliniat pr. Costea Romică, coordonatorul Centrului social pentru copii din comuna Grădinari, jud. Olt.