Un bărbat, de 38 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, în urma unui accident feroviar petrecut în această dimineaţă, în satul Braneţ din comuna Bîrza, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren de marfă, potrivit poliţiştilor olteni. La faţa locului s-au deplasat 13 pompieri cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul militarilor au venit și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt și o ambulanță tip C din cadrul SMURD Dolj. Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere mecanice, două persoane rămânând încarcerate în autoturismul grav avariat.
Echipajele de descarcerare au acționat pentru scoaterea celor două victime încarcerate din autoturism, cea de-a treia victimă aflată în acesta, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Pârșcoveni, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Slatina. Bărbatul prezenta traumatism caranio-cerebral și traumatism la membrul superior drept. Pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea victimelor, șoferul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, din comuna Pârșcoveni, fiind găsit, inconștient, cu leziuni incompatibile cu viața. Pasagerul de pe bancheta din spate, în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate, a fost preluat de ambulanța SMURD Dolj, cu traumatism cranio-facial și traumatisme la membrele inferioare și transportat la UPU Craiova.
Olt: Accident mortal de tren în comuna Bîrza
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei