Începând cu 1 februarie 2017, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Prin Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice. Astfel, începând cu ieri, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei.
Programul la Ghiseul de eliberare a Certificatelor de cazier din Craiova se modifică, astfel că, în fiecare zi de luni şi marţi, între orele 08.30 si 12.30, certificatele de cazier vor fi eliberate de către doi lucrători.
Programul ghiseului de eliberare a certificatelor de cazier (strada Amaradia – Liceul Energetic) va fi, incepand de luni 6 februarie, urmatorul:
– LUNI, MARŢI ŞI JOI : 08.30-16.00
– MIERCURI : 08.30- 18.00
– VINERI: 08.30 – 13.00
De asemenea, doljenii pot intra în posesia certificatelor de cazier la orice poliţie orăşenească sau municipală din judeţ, fără să mai fi nevoie să se deplaseze la ghişeul din municipiul Craiova.
Dolj: Taxa de cazier nu se mai plăteşte
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei