Ieri, 03.10.2016, în jurul orei 17.45, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secției 4 Poliție, aflată în serviciul de patrulare, în cartierul Rovine, a observat două persoane în timp ce încercau să sustragă bunuri din geanta unei tinere. Cei doi polițiști din echipaj au intervenit imediat, astfel că au fost identificați C. Ionuț, în vârstă de 27 de ani şi P. Somna, în vârstă de 24 de ani, ambii din municipiul Craiova, Dolj.
Polițiștii craioveni au prins-o pe tânăra de 24 de ani introducând mâna în geanta Ştefaniei V., în vârstă de 19 ani, din localitatea Corabia, județul Olt. Cei doi crioveni au fost conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie unde oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt.
Cercetările au fost preluate de lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova, întrucât aceștia sunt bănuiți de comiterea mai multor fapte similare.
RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INFRACŢIUNILOR DE FURT DIN BUZUNARE ŞI GENŢI:
· Nu purtati portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor.
· Nu purtaţi portofelul în plase!
· Nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile și cel mai des vizate de hoți.
· În cazul în care vă aflați într-o zonă aglomerată, țineți geanta lipită de corp și protejați-o cu una din mâini.
· Când vă aflați într-un mijloc de transport în comun și vă simțiți înconjurați și înghesuiți de diverși indivizi, schimbați-vă imediat locul.