Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat ieri o acţiune, în municipiul Craiova, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morarit – panificatie”.
Polițiștii doljeni au efectuat verificări și controale la patru societăți comerciale, precum și la şase agenți economici care desfășurau activități în acest domeniu. Astfel, în urma neregulilor constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 35.000 lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de aproape 1.000 lei, reprezentând 580 kg făină și 500 de pâini. Într-o brutărie din Craiova a fost găsită cantitatea de 470 kg făină ce urma să fei utilizată în procesul de producție, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Societatea comercială a fost sancţionată cu suma de 20.000 lei şi s-a dispus totodată confiscarea cantității de 470 kg făină, aflată în gestiune fără documente de provenienţă.
Craiova: Amendă de 20.000 de lei pentru comercializare ilegală de făină
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei