Pereți roși de igrasie până la cărămidă, podele putrede, mâncate de vechime, tâmplărie din lemn cu vopseaua scorojită, balustrade ruginite se ascund hidos în spatele fațadelor luminoase, proaspăt refăcute din Centrul Istoric al Craiovei. Un contrast puternic între exteriorul monumentelor istorice aduse la viață și interiorul putred și infect al multora dintre ele, la care se adaugă unele dintre clădirile aflate în ruină.
Culori luminoase, ferestre înalte, dantelării arhitectonice readuse la viață, linii arcuite scoase în evidență, stâlpi zvelți, balcoane din fier sau piatră au luat în Centrul Istoric al Craiovei locul pereților roși până la cărămidă, al ferestrelor care abia se mai țineau în țâțâni și al tencuielii scorojite. Fațadele celor mai multe clădiri de pe străzile Lipscani, Olteț, România Muncitoare, Romain Rolland, Frații Buzești, case cu multă istorie în spate, sunt acum o „poveste“. Altele zac în continuare în ruină, cu pereții străbătuți de crăpături groase, cu ferestre din lemn ros de carii, cu porți din fier forjat mâncat de rugină. Nu li se mai distinge culoarea, fiindcă întreaga fațadă arată ca o „pecingine“, cu pete de igrasie, tencuială roasă, cărămidă măcinată de trecerea timpului. Sunt într-un contrast evident cu casele învecinate, proaspăt renovate.
În capătul străzii Romain Rolland, o clădire pe al cărei frontispiciu încă se mai găsește plăcuța cu „monument istoric“ stă stingheră, în ruină, printre imobilele proaspăt renovate. Pe fațada roasă au crescut buruienile, iar în burlanele de la acoperiș și-a prins rădăcinile un copăcel. Poarta metalică în două canaturi este ferecată cu un lacăt prins cu un lanț gros. La etaj, ochiurile de geam de la ferestre sunt lipite cu bandă izolatoare din loc în loc. În gangul de la intrare se zăresc zidurile groase de susținere măcinate de igrasie, iar balcoanele interioare cu pardoseala din lemn sunt deja prăbușite. Este un contrast izbitor între clădirea peste care au trecut peste o sută de ani și imobilele învecinate proaspăt reabilitate.
Ruina de la numărul 23
Trecând de răscruciul mic, înaintând pe strada Olteț, mai sus de fostul restaurant „Cocoșul de aur“, nu poți rata „casa cu copac“. Un imobil în ruină din care au mai rămas doar pereții exteriori. Nu se mai ghicește nici măcar arhitectura. Cu trecerea timpului, ornamentele arhitecturale exterioare se prăbușesc tot mai mult. Prin găurile ferestrelor lipsă ies crengile copacilor crescuți până la nivelul acoperișului, dispărut și el de mult timp. Imobilul în paragină are un număr, 23. Clădirea este o altă pată întunecată în mijlocul culorilor vii care luminează acum fațadele mai tuturor clădirilor din centrul orașului.
Doi pași mai jos, pătrunzând printr-un fel de gang, ajungi într-o curte interioară, unde este o clădire insalubră. Nu are ușă la intrare , mozaicul de pe jos este uzat, iar treptele întortocheate care duc la etajele superioare sunt mâncate. Balustrada metalică abia se mai ține. La etaj, pardoseala din lemn peste care, cândva, s-a așezat parchet este roasă din loc în loc, iar prin găuri se vede în încăperile de la parter. Scândurile scârțâie din toate încheieturile, fiecare pas spre interiorul clădirii poate fi periculos, fiindcă pardoseala se poate prăbuși oricând. Dincolo de acest tablou sinistru, îți pătrunde în nări un miros acru și greu de mucegai, urină, lemn putred și haine vechi. Ai impresia că ești într-un ghetou, dacă faci abstracție de fațada refăcută, luminoasă și proaspăt vopsită cu ieșire înspre străzile Olteț și Frații Buzești.
Fațade luminoase, interioare putrede
Mai jos de Casele Dianu, printr-un culoar îngust, pardosit cu dale de granit pătrate, pătrunzi într-o altă lume. În față, pe strada Frații Buzești, vitrinele magazinelor și pub-urilor strălucesc, fațada este curată, culori limpezi încântă privirea, pavajul de granit și piatră cubică vine să completeze peisajul. Este frumos în oricare moment al zilei, atâta timp cât te ții departe de casele din spate și admiri detaliile arhitecturale de pe fațadă.
Când pătrunzi în interior ești izbit de o imagine sumbră. E un contrast puternic între aspectul exterior al clădirii și interiorul acesteia. Aceleași podele roase, uși vechi putrezite și pereți îmbibați de umezeală. Ferestrele care dau în curtea interioară nu mai au tocăria, lumina se revarsă direct pe scara interioară, întortocheată, care duce în pod. Holurile au fost transformate în bucătării și băi, cu chiuvete îngălbenite și robinete din care apa se prelinge în fir. E insalubru.
Lista „caselor care plâng“ este lungă. În aceeași stare se află un alt imobil situat pe strada Romain Rolland, al cărui geamlâc de la etaj stă să se prăbușească. Interiorul este infect, cu tavane căzute și podele prin care te aștepți ca la fiecare pas să-ți scape piciorul. În aceeași stare sunt unele dintre clădirile de pe strada 6 Martie. Fațadele spoite nu schimbă putregaiul din interior.
„După paravanul fațadelor găsim, uneori, moloz…“
„Contrastul era de așteptat, provine din ameliorarea spațiului public și parțial a fațadelor, care au luat-o înaintea spațiilor de planul doi, adică interioarele. A fost o zonă năpăstuită. Profunzimea caselor este într-o stare proastă.
Echipa care a contribuit la refacerea domeniului public din Centrul Vechi a considerat că refacerea infrastructurii și implicit a fațadelor va fi o locomotivă care să tragă după ea vagoanele investiționale, să atragă interes pentru profunzimea acestor case.
După paravanul fațadelor găsim, uneori, moloz sau zone care nu continuă povestea acestui centru istoric.
Avem nevoie de o transformare profundă a acestor construcții. La casele pe care le vedem din afară într-un anumit fel, trebuie să găsim o continuare și la interior, să dispară putregaiul“, a explicat arhitectul Radu Ionescu.
Reprezentanții administrației locale spun că refacerea interioarelor acestor clădiri, multe dintre ele monumente istorice, cade în sarcina proprietarilor.
„Proprietarii au obligația să renoveze interiorul imobilelor din Centrul Vechi. Este logic, pentru că ei dețin acest clădiri“, a precizat Ionuț Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
