11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCine minte în războiul declarațiilor despre Teatrul de Vară?

Cine minte în războiul declarațiilor despre Teatrul de Vară?

SONY DSC

Discuțiile în contradictoriu legate de pericolul pierderii fondurilor europene pentru construirea Teatrului de Vară (foto) din Parcul „Romanescu“ din Craiova continuă. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a explicat pentru GdS de ce directoarea Agenției, Marilena Bogheanu, a declarat la emisiunea „Malaxorul Presei“ de la Alege TV de săptămâna trecută că proiectul este unul cu risc din cauza faptului că are un grad de realizare de cel mult 20%. Primăria Craiova și firma care a câștigat contractul, Atlas, au reacționat vehement imediat, spunând că directoarea ADR nu are informații corecte și că, de fapt, proiectul este finalizat în proporție de 80%. 

Directoarea ADR Oltenia a inflamat spiritele în Primăria Craiova după ce acum câteva zile declara la Alege TV că proiectul Teatrului de Vară riscă să nu fie finalizat până la finalul acestui an, când expiră termenul de realizare a lucrărilor. Într-o atare situație, primăria ar pierde fondurile europene alocate prin Programul Operațional Regional 2007-2013. „S-a lucrat puțin sub scenă, s-a găsit un gol, au refăcut puțin proiectul, acele arce nu au fost bine calculate pentru a susține copertina scenei. Este un proiect care, probabil, nu a fost foarte bine gândit și calculat. Cred că în prezent este implementat undeva între 15 și 20%. Constructorul nu este încă în insolvență, dar are probleme financiare grave. Și aceasta este o cauză care poate întârzia foarte mult implementarea proiectelor. Neavând bani la dispoziție, nu poate continua lucrările“, spunea Bogheanu. Ulterior, administratorul public al orașului, Radu Preda, și directorul Atlas, firma de construcții, au reacționat, spunând că nu este adevărat. „Sunt o serie de probleme acolo, nu este doar o problemă. Vorbim despre probleme la nivelul constructorilor, la nivelul proiectanților, la cel al materialelor care ar trebui puse în operă. Din ceea ce știm noi, ca autoritate, și nu am idee de unde are informațiile doamna Bogheanu, există acte adiționale, un angajament din partea constructorilor, care spun că termină până la sfârșitul anului, astfel încât să nu pierdem nici un euro din contractul de finanțare. Dacă mergeți pe șantier acum, o să găsiți oameni care lucrează (…). Din ceea ce știm, există contract semnat și se lucrează la acele copertine metalice. Acolo a fost problema, pentru că ne dorim ca Teatrul de Vară să se transforme într-o chestiune în care, indiferent de condițiile meteo, să se poată desfășura activități culturale și peste care să tragi o cortină pe niște piloni de metal. Aceștia au fost gândiți de un proiectant care nu a luat în calcul că niciunde în lume nu se construiește așa ceva. Pe parcurs, s-au găsit soluții, s-au făcut proiecte noi. Ca să zic așa, lucrurile la Teatrul de Vară s-au remediat într-o oarecare măsură“, declara Preda, care, de fapt, recunoștea că sunt probleme la proiect. Directorul Atlas, Florin Dobrescu, a supralicitat spunând că, de fapt, gradul de realizare a investiției este de 80% și că proiectul va fi finalizat cu siguranță până în luna octombrie. „Doamna directoare de la ADR a concluzionat că este finalizat numai în proporție de 20%, probabil pentru că noi nu am solicitat decontarea lucrărilor efectuate până acum. Practic, am lucrat pe banii noștri în avans și nu am putut depune cereri de plată, deoarece dirigintele de șantier a avut o problemă medicală și s-a operat, dar lucrările nu s-au oprit. Fundația este terminată, arcele sunt amplasate, a fost o singură problemă, cu un gol pe care l-am descoperit, dar se va remedia. Pot să vă spun că este o lucrare unică în România, doar la Sydney, în Australia, mai este așa ceva. Este vorba despre realizarea unor arce cu o lungime de 70 de metri, care nu au nici un punct de sprijin. Într-adevăr, contractul a fost prelungit până în octombrie, dar nu este un proiect cu risc“, spunea și Dobrescu cu optimism.

ADR reclamă povestea cu „s-a îmbolnăvit pisica“

ADR a replicat și ea prezentând GdS istoria zbuciumată a proiectului și explicând de ce directoarea Bogheanu a vorbit de gradul de realizare de doar 20%. În primul rând, ADR amintește de problemele de început. „Încă din etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectului, evaluatorii independenți selectați de MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – n.r.) au solicitat clarificări cu privire la rezonabilitatea investiției, existând elemente de preț care ar putea să ridice costurile investiției, una din recomandări fiind revizuirea soluției tehnice de acoperire a amfiteatrului. Ca răspuns, beneficiarul (Primăria Craiova – n.r.) a argumentat că prețurile pentru structurile celor două copertine au fost evaluate în urma unei analize economice efectuate de o firmă specializată în structuri metalice tridimensionale, împreună cu reprezentanții primăriei“, spune ADR, care enumeră apoi principalele probleme care au dus la întârzieri și la riscul de nefinalizare la termen.
„În urma săpăturilor efectuate în cadrul lucrărilor suplimentare pentru realizarea diafragmei fosă orchestră, s-a identificat existența unui gol sub scenă. Lucrările nou-apărute la acest gol vor fi realizate de către o terță firmă (…) prin bugetul propriu al primăriei. Pe cale de consecință, lucrările aferente contractului de bază și lucrări suplimentare înregistrează și vor înregistra întârzieri, fluxul tehnologic al acestora depinzând parțial și de remedierea acestor lucrări nou apărute. Referitor la construcția metalică – arce peste gradene (amfiteatru) nu a putut fi precizat un termen ferm pentru livrarea acestora“, mai spune ADR. Agenția explică faptul că motivul invocat de constructor, și anume că dirigintele de șantier s-a îmbolnăvit și nu s-au recepționat lucrările, nu stă în picioare din punctul de vedere al procedurilor. „UAT Craiova a încheiat un contract de servicii cu o societate comercială în data de 31.10.2013 în vederea asigurării serviciilor de urmărire a lucrării prin experți tehnici atestați (diriginți de șantier) pe perioada execuției. În data de 11.02.2015, societatea comercială solicită Primăriei Craiova încetarea contractului. La ultimele două vizite de monitorizare, reprezentantul firmei care asigura dirigenția de șantier nu a fost prezent, deși a fost convocat (…). Motivul invocat în articolul publicat în GdS din data de 7.08.2015 privind nedepunerea situațiilor de plată, pe raționamentul că dirigintele de șantier a fost indisponibil (concediu medical), nu reprezintă o justificare pertinentă a faptului că stadiul financiar (și implicit absorbția fondurilor europene) pentru acest proiect este foarte mic la doi ani și jumătate de la semnarea contractului de finanțare (…). Totodată, facem precizarea că cea mai mare parte a lucrărilor se desfășoară în aer liber, execuția acestora depinzând de condițiile meteo. Din punct de vedere financiar, proiectul înregistrează întârzieri semnificative“, avertizează ADR.

A doua prelungire a contractului, omisă din raport

Agenția critică și Primăria Craiova pentru că nu a informat-o oficial despre a doua prelungire a duratei de execuție, informație pe care municipalitatea a omis să o includă în raportul de progres depus pe 5 august. ADR a aflat acest lucru abia la vizita pe teren de a doua zi. „Graficul cererilor de rambursare inițial anexat la contractul de finanțare a fost modificat de șase ori. Beneficiarul trebuia să depună cerere de rambursare în lunile aprilie și iunie, dar ultima cerere de rambursare depusă este cea din 3.03.2015. Conform contractului de finanțare și a procedurilor emise de AMPOR, beneficiarul are obligația să semnaleze în cadrul rapoartelor de progres la secțiunea Riscuri/Probleme în implementare toate situațiile care pot conduce la nefinalizarea în termen a contractului de finanțare. Actul adițional nr. 2 de prelungire a duratei de execuție semnat în 23.07.2015 nu a fost precizat în raportul de progres depus de către beneficiar la ADR SV pe 5.08.2015, acesta fiind pus la dispoziția reprezentanților ADR pe 6.08.2015, cu ocazia vizitei de monitorizare (…). Față de cele menționate mai sus, ADR SV Oltenia a considerat că există întrunite condițiile pentru includerea proiectului în cadrul proiectelor cu potențial risc de nefinalizare până la 31.12.2015, data până la care cheltuielile realizate cu lucrările pot fi considerate eligibile“, mai spune Agenția.

Teatrul de Vară în cifre

Contractul de lucrări cu SC ATLAS SĂ încheiat în data de 20.11.2013.
Ordin de începere lucrări dat pe data de 9.12.2013
Ordin sistare lucrări 27.01.2014 din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Ordin reluare lucrări 17.02.2014.
Încheiere act adiţional nr.1 / 08.12.2014 prelungire durată execuţie lucrări cu 90 zile.
Ordin sistare lucrări din 12.12.2014 din cauza condiţiilor meteo nefavorabile
Încheiere contract lucrări suplimentare nr. 54901/09.04.2015
Ordin începere lucrări suplimentare cu 15.05.2015
Ordin sistare lucrări contract de baza cu data de 22.05.2015 deoarece nu se pot executa tehnologic simultan cu lucrările aferente contractului nr. 54901/09.04.2015
Ordin reluare lucrări cu data de 03.08.2015.
Încheiere act adiţional 2 din 23.07.2015 – prelungire durată execuţie până pe 1.11. 2015

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS