Berbec
În programul pentru timpul liber vor interveni unele schimbări majore, la care ar fi bine să încercaţi să vă adaptaţi. Dacă îi veţi face prea multe reproşuri fiinţei iubite, riscaţi o discuţie obositoare cu aceasta. Ideile vă vor fi sclipitoare, mai ales la începutul intervalului. Totuşi, veţi fi cam împrăştiat şi n-ar fi rău să cereţi sfaturile celor apropiaţi dacă doriţi să luaţi o decizie. Începeţi ziua agitat şi nervos, fiindcă aveţi nevoie urgent de o sumă mare de bani.
Taur
Energia fizică nu va fi punctul forte, aşa că veţi avea nevoie de mai multă odihnă. O mai veche problemă de sănătate s-ar putea accentua dacă nu îi veţi acorda atenţia cuvenită. Interesul pentru relaţia cu persoanele de sex opus este mare. Cu ocazia unui drum scurt, aţi putea cunoaşte o persoană asupra căreia veţi produce o puternică impresie.
Gemeni
Este o perioadă bună din punct de vedere sentimental. Relaţia cu persoanele de sex opus va evolua cât se poate de bine. Veţi face o bună impresie oriunde vă veţi duce, vi se vor face complimente şi propuneri interesante de petrecere a timpului liber. Profitaţi de conjunctura favorabilă pentru a vă consolida relaţia cu partenerul. Pentru un eventual tratament, încercaţi unul naturist!
Rac
Unele nemulţumiri mai vechi ar putea reveni în atenţie, dar nu este cazul să le discutaţi acum cu fiinţa iubită. Este posibil ca aceasta să vă propună unele schimbări în ceea ce priveşte proiectele pentru timpul liber. Încercaţi să-i oferiţi partenerului mai multă înţelegere! Ceea ce veţi demara în această perioadă se va finaliza mai greu sau mai încet decât vă imaginaţi.
Leu
Un proiect de anvergură ar putea fi demarat astăzi, cu condiţia să nu vizeze investiţii deosebite. Efortul pe care îl veţi depune va trebui să fie constant. Nu încercaţi un ritm alert, deoarece nu veţi obţine mare lucru şi apoi există riscul de a avea divergenţe majore cu superiorii ierarhici. Un răspuns la o cerere mai veche ar putea veni pe neaşteptate. Păstraţi-vă calmul! Sunteţi predispus la probleme de sănătate care pot căpăta forme grave.
Fecioară
Nu vă va fi prea uşor să vă mobilizaţi, căci gândul vă zboară la probleme care sunt deja de domeniul trecutului. Aţi putea totuşi să finalizaţi o lucrare pentru care aţi depus eforturi mari până acum. N-ar fi exclus ca partenerul de suflet să se confrunte cu o problemă de sănătate. Încercaţi să fiţi mai înţelegător şi să acordaţi partenerului sprijinul de care are nevoie.
Balanţă
Mare atenţie deoarece colaborările v-ar putea crea probleme serioase. Poate n-ar fi rău să încercaţi să faceţi totul singur. Prietenii vă vor susţine în ceea ce priveşte iniţiativele în plan social. Nu este un moment favorabil pentru a discuta chestiuni financiare nici cu prietenii şi nici cu rudele. Dacă aveţi unele nemulţumiri, nu este momentul să le exprimaţi. Vă sfătuim să evitaţi călătoriile lungi şi vizitele prelungite. Din cauza oboselii acumulate, sunteţi irascibil şi riscaţi să provocaţi o ceartă.
Scorpion
Sunteţi mai sensibil la problemele partenerului şi acest lucru vă poate ajuta să vă îmbunătăţiţi relaţia cu acesta. Veţi avea ocazia să petreceţi clipe plăcute, care vă vor permite să vedeţi cu alţi ochi evenimentele ce ţin de domeniul trecutului. Capacitatea de concentrare va fi sub nivelul obişnuit, aşa că nu veţi reuşi să aveţi un bun randament.
Săgetător
Din punct de vedere sentimental, sunteţi mai sensibil, dar şi mai suspicios. Veţi dori să vă petreceţi cât mai mult timp în compania fiinţei iubite. Pe cât posibil, evitaţi manifestările de gelozie, care pot determina o adevărată furtună în viaţa sentimentală. Vă veţi bucura de un bun echilibru energetic, care vă va permite să faceţi faţă tuturor cerinţelor. Daţi dovadă de calm în orice împrejurare! Dacă vă deplasaţi cu maşina, vă sfătuim să circulaţi cu atenţie şi fără grabă.
Capricorn
Doriţi cu tot dinadinsul să vă impuneţi punctele de vedere, dar acest lucru nu este de natură să vă îmbunătăţească relaţia cu familia. Pentru a realiza ceea ce v-aţi propus, va fi nevoie de eforturi mari. Cineva va încerca să vă pună beţe-n roate, dar veţi reuşi să găsiţi soluţia cea mai potrivită. Nu veţi putea miza într-o prea mare măsură nici pe sprijinul prietenilor.
Vărsător
Va trebui să munciţi destul de mult, dar şi rezultatele vă vor satisface. Este posibil să primiţi sprijinul unei mai vechi cunoştinţe. Prietenii vor fi de partea dumneavoastră, dar vor fi multe pe care va trebui să le faceţi de unul singur. Fiţi prudent dacă doriţi să vă implicaţi în activităţi de colaborare. Păstraţi-vă ceva timp pentru activităţi recreative! Se pare ca o persoană pe care aţi ajutat-o întârzie să-şi achite o datorie extrem de veche şi asta vă deranjează.
Peşti
Implicarea în chestiunile sentimentale va fi peste nivelul obişnuit. Dacă aveţi de luat decizii, ar fi bine să o faceţi la începutul zilei, când veţi da dovadă de o inspiraţie deosebită. Este posibil să vi se facă o ofertă pentru o colaborare. Dacă aveţi de semnat un document oficial, şansa va fi de partea dumneavoastră.