25.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024

HOROSCOP

Berbec
Şansele de a avea o realizare solidă sunt mari şi ar fi păcat să nu le fructificaţi. Nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu cei de la serviciu şi toate vor evolua cât se poate de bine. O investiţie făcută în această zi ar putea avea rezultate excelente într-un viitor nu foarte îndepărtat. În cazul în care doriţi să obţineţi o aprobare, fiţi foarte atent cum puneţi problema! Problemele financiare vă îngrijorează, însă se iveşte ocazia să câştigaţi bani în plus.

Taur
În gospodărie aţi putea finaliza o activitate demarată cu mai mult timp în urmă. Şansa vă va surâde în cazul în care doriţi să vă puneţi în practică un proiect mai vechi. Colaborările vă vor avantaja în această perioadă, iar ofertele vor fi oarecum surprinzătoare. Situaţia financiară este destul de complicată, în sensul că sumele ce vi se cuvin vă parvin cu oarecare întârziere.     

Gemeni
Relaţia cu colegii se îmbunătăţeşte văzând cu ochii. Situaţia financiară nu vă mai creează probleme, dar în ceea ce priveşte viitorul apropiat ar fi bine să nu vă implicaţi în investiţii riscante. Activităţile de divertisment vă vor ajuta să depăşiţi stresul cotidian. Activităţile intelectuale vă vor da posibilitatea de a vă pune în valoare inteligenţa şi inspiraţia. Veţi cunoaşte o persoană de sex opus care se va dovedi extrem de agreabilă.  
 
Rac
Situaţia profesională este bună şi, dacă până acum nu vi s-a oferit o ocazie de a arăta ce puteţi, n-ar fi exclus ca aceasta să se ivească acum. Şefii sau alte persoane cu funcţie vă vor aprecia iniţiativele, dar nu ar fi rău să vă manifestaţi cu mai multă precauţie în faţa acestora. Starea psihică este destul de bună şi veți avea succes în tot ce doriţi să întreprindeţi.     

Leu
Se va ivi o bună ocazie să finalizaţi o activitate începută de mai mult timp. Acest lucru vă va îmbunătăţi starea de spirit, mai ales că aveţi de făcut o investiţie importantă de timp şi nervi. N-ar fi rău să acordaţi mai multă atenţie modului în care doriţi să cheltuiţi banii. Este posibil ca situaţia financiară să se îmbunătăţească datorită implicării dumneavoastră într-o activitate extraprofesională. Nu vă aşteaptă o zi prea bună, mai ales că relaţiile cu unele persoane nu sunt excelente.

Fecioară
La serviciu veţi avea o mică surpriză în sensul că va trebui să reveniţi asupra unor lucrări. Oricum, veţi avea parte de o zi în care se vor ivi tot felul de situaţii care vă vor ţine cu sufletul la gură. Evitaţi să vă implicaţi în speculaţii financiare, deoarece este posibil să aveţi parte de o surpriză mai puţin plăcută. Dacă doriţi să îi atrageţi atenţia şefului, va trebui să vă luaţi inima în dinţi şi să acţionaţi.  

Balanţă
Obstacolele care vă vor sta în cale vor putea fi depăşite fără probleme. În ceea ce priveşte câştigurile materiale, acestea nu vor lipsi, dar şi cheltuielile vor fi pe măsură. O activitate extraprofesională ar putea deveni rentabilă. Relaţia cu prietenii evoluează ceva mai bine. Se pare că veţi avea de făcut o mulţime de drumuri pentru a vă rezolva problemele curente, ceea ce vă va obosi.

Scorpion
Situaţia financiară vă va interesa în mod special în această perioadă. Dialogul cu partenerul de suflet v-ar putea ajuta să puneţi lucrurile la punct. N-ar fi exclus să primiţi o propunere de colaborare, ce se va dovedi rentabilă în scurt timp. Interesul pentru chestiunile legate de familie este mai accentuat în această perioadă. Atenţie la discuţiile în contradictoriu. Un prieten vă va da apă la moară prin dezvăluirea unui subiect incitant.   

Săgetător
Traversaţi o perioadă în care este indicat să nu vă implicaţi în activităţi care vizează o realizare imediată. La serviciu vi se vor repartiza noi sarcini, ceea ce va demonstra că şefii vă apreciază eforturile. Colegii, în schimb, fără a se arăta răutăcioşi, nu vor fi dispuşi să coopereze. Cheltuielile vor fi destul de mari şi ar fi bine să nu exageraţi în această direcţie. Posibilităţile pentru câştig vor fi accentuate.

Capricorn
Vă concentraţi destul de greu, aşa încât ceea ce veţi avea de făcut vă va lua mai mult timp decât de obicei. Evitaţi să daţi curs impulsivităţii de moment, deoarece aţi putea avea neplăceri în ceea ce priveşte comunicarea cu cei din jur. Energia fizică nu vă lipseşte, dar vă este greu să o canalizaţi. Activităţile recreative vă vor ajuta să vă mai relaxaţi. Aveţi impresia că sunteţi înconjurat de o mulţime de persoane invidioase şi sunteţi foarte agitat.     

Vărsător
Popularitatea este la limita superioară, aşa că puteţi miza pe sprijinul celor din jur. Nu vor lipsi ocaziile de a vă lărgi cercul de prieteni. Traversaţi o perioadă în care ceea ce demaraţi, chiar dacă nu pare foarte important, vă va urmări mult în viitor. Un prieten sau chiar una din rudele dumeavoastră apropiate v-ar putea aduce la cunoştinţă o mică realizare. Problema de sănătate cu care se confruntă unul dintre părinţi vă pune pe gânduri.  

Peşti
Unele cheltuieli neprevăzute v-ar putea crea mici probleme în plan financiar, dar sunt şanse mari că în scurt timp să reuşiţi să vă echilibraţi balanţa de venituri şi cheltuieli. Relaţia cu familia se va îmbunătăţi căci o rudă apropiată vă va anunţa că a finalizat o activitate începută de mai mult timp. N-ar fi exclus nici ca partenerul de viaţă să vă aducă la cunoştinţă o realizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS