Berbec
Nu prea înaintează planurile dumneavoastră din cauza multor contradicţii şi refuzuri provenite de la ceilalţi. Înarmaţi-vă cu mai multă răbdare şi voinţă în tot ce v-aţi propus pentru zilele acestea, deoarece totul merge mult mai anevoios, de parcă vi s-ar pune beţe în roate la tot pasul. În astfel de momente ies la iveală adevăraţii inamici, care se vor opune cu încăpăţânare planurilor dumneavoastră.
Taur
Totul ar merge de minune dacă aţi asculta şi părerile altora. Conversaţiile sunt la mare preţ zilele acestea, ca atare nu desconsideraţi ideile celor din jur, ci plecaţi urechea la ceea ce au şi ceilalţi de spus. Deşi aveţi tendinţa de a ţine cont doar de cei experimentaţi sau mai în vârstă, nu-i priviţi cu lipsă de respect pe cei mai tineri. Şi de la copii aveţi uneori ceva de învăţat!
Gemeni
Deşi faceţi parte dintr-un anturaj foarte animat şi dornic de acţiune, dumneavoastră nu sunteţi la fel de implicat în activităţile care le dau lor chef de viaţă. Sunteţi mai comod, nu sunteţi în apele dumneavoastră, poate aveţi şi vreo problemă de sănătate, de aceea sunteţi greu de urnit spre vreo activitate nouă. Rezervele nu vă permit să vă implicaţi în ceea ce se iveşte la orizont şi aşteptaţi ca mai întâi ceilalţi să ia startul.
Rac
Fiţi atent la felul în care manevraţi instrumentele de lucru sau la micile detalii de rutină ale activităţii de zi cu zi la serviciu, pentru că se poate infiltra o greşeală ce poate declanşa un mic dezastru. Puteţi strica sau rata un proiect în care v-aţi pus mari speranţe sau pierdeţi o şansă bună pentru că nu deschideţi bine ochii la detalii aparent nesemnificative.
Leu
Viitorul vă entuziasmează şi aveţi un efect tonic molipsitor asupra celor care vă stau în preajmă. Vorbiţi despre ceea ce vă aşteaptă cu o energie de invidiat, care îi convinge şi pe alţii că va ieşi totul excelent. Optimismul face minuni, ca atare nu vă lăsaţi nici o clipă influenţat de alţii mai pesimişti, ci continuaţi să credeţi cu tărie că totul va ieşi aşa cum speraţi. Până la urmă, gândirea pozitivă învinge şi totul va fi bine.
Fecioară
Unele probleme de serviciu vă îngrijiorează mai mult decât ar fi cazul, dar aşa sunteţi de obicei: exageraţi gravitatea unor aspecte şi faceţi din ţânţar armăsar. Alungaţi aceste temeri inutile, analizaţi situaţia cu capul limpede, fără influenţe emoţionale, pentru că mintea dumneavoastră funcţionează mai bine în situaţii de criză decât inima. Sufletul se lasă înduioşat, alunecă spre depresie şi pesimism, dar logica dumneavoastră de fier vă va ajuta să luaţi cele mai bune decizii.
Balanţă
Chiar dacă vă aflaţi într-un mediu de oameni rezervaţi şi pasivi, nu trebuie să vă lăsaţi influenţat de această atitudine comodă, ci să luptaţi mai departe cu obstacolele sau reţinerile lor. Unii iau figura învinsului, vor să se lase păgubaşi şi să nu mai încerce nimic în faţa provocării, dar nu şi dumneavoastră, care vă adunaţi forţele cu mult curaj, gata de orice! Noroc că vă au pe dumneavoastră prin preajmă, deoarece reuşiţi să mobilizaţi chiar şi cele mai nehotărâte grupuri.
Scorpion
Aveţi ocazia de a sta mai mult timp în compania colegilor de serviciu, iar proiectele comune la care participaţi leagă şi mai mult relaţia dintre voi. Nu vă deranjează că lucraţi în timpul liber, pentru că atunci când sunteţi motivaţi de un scop comun totul merge mai bine. Cineva trebuie totuşi să conducă acest proiect spre succes şi, dacă vi se oferă şansa, vă veţi asuma cu plăcere rolul de conducător.
Săgetător
Nu apar evenimente ieşite din comun în acest weekend, dar vă bucuraţi de un confort plăcut, care vă permite să le faceţi pe toate pe îndelete. Nu vă împinge nimic de la spate, stresul nu există şi nu se poate vorbi de situaţii neprevăzute. Totul evoluează lent şi sigur pe un teren paşnic, ceea ce vă oferă un sentiment de linişte interioară. În această atmosferă calmă vă puteţi ocupa de o mulţime de sarcini pe care le-aţi tot amânat, pentru că erau chestiuni de rutină pentru care nu găseaţi starea necesară.
Capricorn
Este o perioadă cu mari extreme, pentru că treceţi brusc de la bucurie maximă la o stare de profund declin. Cu alte cuvinte, nu trebuie să vă bucuraţi dacă azi toate vă merg de minune, deoarece fericirea are de regulă şi un preţ de plătit. Fiţi pregătit pentru suişuri şi coborâşuri la fel de abrupte, deoarece nu tot ce începe bine se termină la fel. Dezastrul provocat azi de o greşeală poate avea peste câteva zile o soluţie de zile mari, trecând astfel de la agonie la extaz şi invers.
Vărsător
Nu discutaţi cu toată lumea despre planurile dumneavoastră pentru că unii vor privi cu suspiciune tot ce aveţi de gând să faceţi. Mai bine taceţi şi faceţi, decât să povestiţi tuturor ce intenţii aveţi, pentru că gândurile negative ale unora pot bloca evoluţia acestor planuri. Dacă sunteţi superstiţios, veţi regreta că nu v-aţi ţinut gura şi veţi fi tentat să daţi vina pe duşmani.
Peşti
Dacă găsiţi colaboratorul potrivit care să vă completeze în ceea ce aveţi de gând să faceţi, totul va merge de minune, dar trebuie să alegeţi cu exigenţă persoana care să vă stea alături. Unii doar se bat cu pumnul în piept de cât sunt ei de pricepuţi, dar când le veţi cere ajutorul, veţi vedea că dau din colţ în colţ, căutând scuze ca să fugă de răspundere. Există cineva cu care puteţi lucra eficient, unul cu teoria şi celălalt cu practica, dar cel mai bine ar fi să încercaţi mai întâi să vă descurcaţi singur.