15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Horoscop

 Berbec
Faceţi parte dintr-o echipă de persoane care îşi aduc contribuţia pentru un scop comun. Deşi lucrurile par să înainteze bine, aveţi uneori impresia că tot greul este lăsat numai pe umerii dumneavoastră şi că munciţi mai mult decât ceilalţi. Este doar o impresie uşor egoistă, pentru că toţi investesc aceleaşi eforturi şi acelaşi timp pentru rezultate similare.

 Taur
Succesul este asigurat în activităţi intelectuale, competiţii profesionale, cum ar fi obţinerea unui job, un interviu, un examen important, o întrevedere cu rivalii. Sunteţi mai bun şi mai bine pregătit, deci ajunge să faceţi un pas în faţă şi să spuneţi ce ştiţi. Reuşita va fi a dumneavoastră pentru că vă evidenţiaţi cu uşurinţă prin ceea ce spuneţi şi decideţi.

 Gemeni
Aveţi mult de lucru la serviciu, dar faceţi tot posibilul să mai scăpaţi de sarcini, prefăcându-vă obosit, bolnav sau apelând la tertipuri incorecte. Pasaţi altuia din responsabilităţile ce vă revin, ascundeţi adevărul, spuneţi că aţi terminat o treabă, când, de fapt, nici nu aţi început-o. Nu sunteţi un subaltern de nădejde, deoarece găsiţi numai portiţe de scăpare ca să nu munciţi.

 Rac
Se iveşte o şansă deosebită la orizont, dar, pentru a o materializa într-un succes, aveţi de luptă. Trebuie să treceţi printr-o confruntare de forţe alături de rivali puternici, care vizează şi ei acelaşi lucru. Aveţi toate calităţile pentru a pune mâna pe victoria finală, totul este să aveţi şi ambiţia de a vă înlătura concurenţii şi de a demonstra că sunteţi cel mai bine pregătit.

 Leu
Sunteţi un mare norocos, pentru că azi vi se deschide o perspectivă superbă în faţa ochilor şi merită să faceţi orice pentru a o atinge. Se rezolvă ca prin minune o mulţime de aspecte ce vă ţineau pe loc sau primiţi un răspuns ori o veste ce are rolul de a limpezi orizonturile. Vă recăpătaţi speranţa şi încrederea în reuşita unui plan, de la care aproape că nu mai aşteptaţi nimic.

 Fecioară
Cereţi sfatul unui specialist pentru a rezolva o problemă. Poate fi un profesor îndrumător, un expert financiar, un avocat sau reprezentantul unei instituţii, care au rolul de a vă limpezi mintea şi a vă arăta calea cea mai bună. Chiar şi o discuţie între patru ochi cu un părinte poate avea acelaşi efect, pentru că vă dă sfaturi bine documentate, bazate pe experienţă.

 Balanţă
Ca să vă împliniţi un vis aveţi nevoie de bani, de aceea nu trebuie să clădiţi castele prea înalte, fără a avea şi sumele necesare la îndemână. Găsiţi, mai întâi, resursele materiale care vă vor netezi drumul spre materializarea acestui plan şi abia apoi începeţi să clădiţi totul pas cu pas.

Scorpion
Atmosfera este destinsă în familie, accentul cade pe joacă, pe distracţie, pe plăcerea de a sta mai mult în compania celor mici. Părinţii au numai motive de satisfacţie din partea celor mici, iar copiii se vor bucura mai mult de atenţia părinţilor. Discuţiile sunt mult mai intime, mai vesele, pentru că părintele se arată mai interesat de ceea ce-i face plăcere fiului său, fără a vorbi întruna doar de obligaţii şi limite, care tensionează inutil relaţia.

 Săgetător
Relaţia de cuplu a ajuns
într-un punct mort, în care nici unul dintre parteneri nu face vreun efort să schimbe situaţia. Aşteptaţi pasiv ca partenerul să facă ceva, dar indiferenţa pe care o abordaţi poate agrava situaţia. Resimţiţi blocajul ca o povară pe inima dumneavoastră.

 Capricorn
Ceva nu merge bine în viaţa dumneavoastră şi aşteptaţi de undeva o minune care să vă scoată din impas. Aceasta poate veni prin intermediul celor dragi, care simt că aveţi probleme şi vor interveni pentru a vă abate gândul. Lăsaţi familia să vă ajute, să vă ţină companie, să vă asculte, pentru că numai aşa vă eliberaţi de povara ce apasă pe suflet.

 Vărsător
Felul în care comunicaţi cu lumea va crea tensiuni. Sunteţi cam nervos, critic, cinic şi ridicaţi tonul la cei care nu ar merita un asemenea tratament. O vorbă pe care o aruncaţi în vânt acum, sub formă de reproş, poate lăsa urme adânci în sufletul unui prieten, care nu va înţelege atitudinea dumneavoastră atât de incisivă.

 Peşti
Sunteţi profund afectat de o problemă sentimentală, de un eşec, de o situaţie care nu a mers aşa cum aţi visat. Dezamăgirile sunt la ordinea zilei, chiar dacă vor veni imediat, în compensaţie, alte aspecte care v-ar putea abate gândul de la supărări. Dacă la originea tristeţii este iubirea, poate să vi se ofere orice altceva în schimb.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS