15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Horoscop

 Berbec
Au rămas multe sarcini pentru azi şi, deşi ar trebui să vă odihniţi sau să vă distraţi, parcă mai mult vă atrage munca. Sunteţi motivat să vă vedeţi de treabă, poate pentru că vă împinge de la spate un termen-limită sau, cu cât terminaţi mai repede, cu atât mai uşor veţi intra în posesia recompensei materiale de la final.

 Taur
Aveţi de-a face cu o persoană care vă intimidează ori prin inteligenţă, ori prin agresivitate verbală, ca atare refuzaţi, practic, să dialogaţi. Nu sunteţi lăsat să vă exprimaţi părerea şi nu vă convine o astfel de conversaţie în care unul vorbeşte mult şi celălalt tace şi ascultă.

 Gemeni
Nimeriţi într-un mediu predominant feminin, dar nu reuşiţi să comunicaţi eficient cu toate persoanele de faţă. Unele sunt reci, distante, puse pe critică, altele – tandre şi plăcute, primindu-vă cu braţele deschise. Vă veţi adapta modul de a comunica în funcţie de firea fiecăreia, dar veţi prefera să staţi în compania celor cu care aveţi afinităţi. Dacă aveţi talente artistice, aţi putea găsi o cale de a le pune în practică.
 
 Rac
Ca să ajungeţi mai repede la capătul unei acţiuni, vă bate gândul să apelaţi la cineva: ori la un prieten, ori la un specialist care deţine soluţii eficiente la ceea ce vă preocupă. Apelaţi cu încredere, intervenţia sa va fi de bun augur şi veţi fi foarte mândru de rezultatele la care veţi ajunge.

 Leu
Aveţi idei îndrăzneţe, bine argumentate, şi când spuneţi ceva, vă bazaţi pe informaţii de care sunteţi absolut sigur. Numai că azi nu daţi peste cel mai bun auditoriu, ci apar persoane puse pe harţă, gata să critice şi mai ales să contrazică tot ce propuneţi dumneavoastră. Veţi încerca să le convingeţi că aveţi dreptate şi vă veţi lupta pentru părerile dumneavoastră, dar va fi greu să le faceţi să coboare tonul agresiv cu care vă atacă.

 Fecioară
Dacă e final de săptămână, este un moment bun să închideţi un capitol. Este vremea unei decizii finale, a unei concluzii menite să încheie aici o etapă, pentru a vă concentra asupra alteia. Oricare ar fi decizia dumneavoastră – tranşantă, dură, fără întoarcere – se pare că deschide perspective bune, deci trebuie să aveţi curaj să spuneţi clar şi răspicat acum „stop“.

 Balanţă
Vă cam grăbiţi spre un punct care vă atrage, dar nu cumva vă aventuraţi cam tare? Poate fi un eveniment fericit, la urma urmei, dar nu săriţi peste etapele intermediare doar pentru că nu aveţi răbdarea de a trece, pe rând, prin toate. Tentativa de a vă eschiva de un întreg parcurs se poate solda cu un eşec, deci mai bine parcurgeţi acest drum lent, aşa cum trebuie. Cu atât mai mare va fi satisfacţia cu cât drumul va fi mai sinuos.

 Scorpion
Discutaţi despre bani, probabil despre valută, sau vă gândiţi la o investiţie importantă. Probabil aţi strâns aceşti bani o perioadă lungă de timp şi acum a sosit vremea să-i cheltuiţi pe un bun scump la care visaţi de ceva vreme. Poate plecaţi într-o călătorie costisitoare sau vă cumpăraţi casă sau maşină nouă, deci ceea ce vă luaţi acum devine motiv de mândrie în societate.

 Săgetător
Vă simţiţi cam singur, dar nici nu luptaţi împotriva acestei stări negative. Refuzaţi invitaţiile prietenilor, nu răspundeţi la telefon, fugiţi de lume şi, cu o atitudine atât de rigidă, fiţi sigur că nimeni nu vă poate scoate din pasa proastă. Există multe semne de simpatie îndreptate spre dumneavoastră azi, dar le respingeţi cu încăpăţânare căutând tot felul de scuze.

 Capricorn
Sunteţi factorul activ în iubire, iniţiatorul acţiunilor legate de viaţa de cuplu. Vă atrage cineva nou şi, ca tot ce e la început, vă entuziasmează şi vă dă aripi. Aveţi un curaj fantastic de a porni la atac, cu scopul de a atrage atenţia asupra dumneavoastră. Chiar vă reuşeşte, pentru că degajaţi un şarm aparte şi emanaţi energie pozitivă ce nu va rămâne neobservată.

 Vărsător
Au rămas nişte treburi neterminate de care trebuie să vă ocupaţi chiar azi, dar sunteţi complet lipsit de chef de muncă. Veţi încerca să vă concentraţi cât de cât la treabă, dar nu prea vă iese, pentru că este week-end şi aţi fi avut altceva mult mai plăcut de făcut astăzi. Chiar dacă vă aplecaţi asupra responsabilităţilor asumate, rezultatele vor fi sub aşteptări, pentru că munciţi în grabă, în glumă şi total neatent.

 Peşti
Poate fi un moment romantic în care să trăiţi emoţii dintre cele mai aprinse. V-aţi îndrăgostit şi visaţi până departe. Chiar dacă relaţia abia a început, deja construiţi totul la un nivel prea avansat, sperând mai mult decât ar fi cazul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS