20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSuspectul în cazul crimei din Argeş, arestat

Suspectul în cazul crimei din Argeş, arestat

Bărbatul care a recunoscut că a violat, ucis şi tranşat femeia al cărei cadavru a fost găsit, fără cap şi membre, în râul Argeş a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, aseară, printr-o decizie luată de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor, informează Mediafax. Florin Mînzăraru,  în vârstă de 37 de ani, a plâns în faţa poliţiştilor şi procurorilor, cărora le-a spus că regretă ce a făcut.  Potrivit unor surse judiciare, Mînzăraru a descris împrejurările în care a comis crima. El a precizat că a tranşat cadavrul în cada apartamentului său din oraşul argeşean Topoloveni.

Iniţial, Mînzăraru a refuzat să-şi recunoască fapta, însă acesta a cedat în timp ce, de faţă cu el, anchetatorii îi percheziţionau locuinţa din localitatea argeşeană Leordeni.  La poarta locuinţei se adunaseră, în timpul percheziţiei, o mulţime de săteni, care îl huiduiau pe Mînzăraru şi cereau, în cazul său, pedeapsa cu moartea. Apartamentul din Topoloveni a fost sigilat de către anchetatori, urmând să fie, de asemenea, percheziţionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS