6.4 C
Craiova
duminică, 10 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBlocaj pe piaţa imobiliară

Blocaj pe piaţa imobiliară

Apartamentele din Craiova nu se mai tranzacţionează. Cumpărătorii sunt în expectativă. Specialiştii invocă două motive: creşterea dobânzilor la creditele ipotecare şi scumpirea nejustificată din partea vânzătorilor.

Cumpărătorii nu se mai ating de apartamentele scoase la vânzare la preţuri astronomice, de o lună încoace, deşi cererea de locuinţe este destul de mare în Craiova. Faţă de sfârşitul anului 2007, preţurile au luat-o razna, iar acum efectul este „devastator“: nu se mai tranzacţionează nimic sau aproape nimic. Agenţiile imobiliare explică fenomenul. „Piaţa apartamentelor este blocată în prezent. Există un paradox al cumpărătorilor. Deşi doresc să-şi ia o locuinţă, nu mai cumpără acum şi aşteaptă să scadă preţurile. În prezent nu există preţuri de tranzacţionare pe piaţă“, a spus Cristian Clenciu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI). „Este un blocaj pe piaţa imobiliară din Craiova. Nu se mai vând nici apartamente, nici terenuri. Preţurile au sărit destul de mult în ultimele luni“, a menţionat şi Ionel Ionescu, managerul unei agenţii imobiliare din Bănie.

 

Motivele declinului imobiliar

 

Agenţii imobiliari sunt de părere că blocajul la tranzacţionare a apărut din două motive. Pe de o parte, băncile au crescut spectaculos dobânzile şi au înăsprit creditarea, ca urmare a politicii monetare impuse de Banca Naţională a României. Pe de altă parte, la începutul anului, proprietarii de apartamente din Craiova au crescut preţurile, astfel că unele au ajuns la sume care nu reflectă realitatea. „În primul rând, au crescut dobânzile la credite. În al doilea rând, de la începutul anului, preţurile au sărit cu 10%. Piaţa este blocată în toată ţara, dar la Bucureşti se mai vând doar cele noi. La Craiova nu există apartamente noi, dar nici la cele vechi nu au mers vânzările. De la începutul anului s-a vândut la 30% din cât s-a tranzacţionat în aceeaşi perioadă a anului trecut“, a adăugat vicepreşedintele ARAI. Agenţii imobiliari aşteaptă ca piaţa să-şi revină şi să scadă preţurile la valori apropiate de normal. „Este o creştere forţată a preţurilor, iar creditul este tot mai scump. Băncile au înăsprit condiţiile de creditare şi mulţi dintre cei care şi-ar dori case nu şi le mai permit. Abia către toamnă se va debloca piaţa. La vară ar putea să mai scadă preţurile cu 10 – 15%, dar în acea perioadă sunt concedii de odihnă şi nu prea se tranzacţionează apartamentele“, a opinat Ionescu. Faţă de primăvara anului trecut, preţurile la apartamente au crescut cu aproape 30%.

Şi majorările repetate de dobânzi la creditele ipotecare noi, precum şi creşterea exagerată a ratelor la cele existente îi fac pe craioveni mai prudenţi în achiziţionarea unui apartament cu bani de la bancă. Există persoane care s-au mai împrumutat şi în valută, astfel că ratele le-au crescut şi din cauza aprecierii valutei respective în raport cu leul.

 

Preţuri umflate

 

Agenţiile imobiliare şi anunţurile de mică publicitate din GdS arată că vânzătorii de apartamente au urcat preţurile spectaculos în ultima perioadă. O garsonieră a ajuns să coste cât un apartament cu două camere, iar unul cu două camere în zone bune face cât altul cu trei. Proprietarii solicită pentru o garsonieră în Brazda lui Novac între 43.000 şi 50.000 de euro, în Lăpuş Argeş – 49.500, iar pe Calea Bucureşti se cer chiar şi 62.500 de euro. Un apartament cu două camere a sărit bine de 85.000 de euro, deşi acelaşi făcea anul trecut (tot în primăvară) maximum 65.000. De exemplu, un apartament decomandat în Sărari este 85.000 de euro, iar în George Enescu, 69.000 de euro. Deţinătorii cer în Amaradia 95.000 de euro, iar în Calea Bucureşti, două camere semidecomandate costă 77.000 de euro. În Craioviţa Nouă, preţurile au rămas uşor în urma celorlalte, dar nu mult. Aici se solicită pe două camere semidecomandate 56.000 – 58.000 de euro.

Aproximativ aceleaşi preţuri ca la două camere se cer şi la trei camere: în 1 Mai – 76.000 de euro, în Brazdă – 72.800 de euro, Nicolae Titulescu – 75.000 de euro (pentru cele semidecomandate). La apartamentele decomandate şi superîmbunătăţite, preţurile au luat-o razna. În Rovine, de exemplu, s-a ajuns şi la imensa sumă de 117.000 de euro, adică 430.000 de lei, iar în 1 Mai – la 100.000 de euro. Şi nu sunt zone ultracentrale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

34 COMENTARII