Manifestație de protest la Chișinău împotriva modificării sistemului electoral

miting chisinau
Foto: deschide.md


Mai multe organizații neguvernamentale, susținute de partide din opoziție, au chemat duminică cetățenii Republicii Moldova la protest împotriva modificării sistemului electoral prin introducerea sistemului mixt, proiect comun al deputaților socialiști și al celor democrați, informează Deschide.md și Radio Chișinău.

Astfel, cetățenii moldoveni au fost chemați la orele 12:00 în scuarul din fața Parlamentului Republicii Moldova.

Acțiunea este organizată oficial de către societatea civilă, dar potrivit relatărilor din presă este susținută de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Platforma DA și formațiunea Partidul Nostru.

Potrivit Radio Chișinău, la miting participau aproximativ 2.000 de oameni, manifestația desfășurându-se fără incidente.

Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor și-au anunțat intenția de a înlocui actualul sistem electoral, bazat pe liste de partid, cu unul mixt, în care jumătate dintre deputați să fie aleși pe liste de partid, iar altă jumătate în circumscripții uninominale.

În opinia PAS și Platformei DA, acest proiect ar favoriza corupția politica și ar dezavantaja partidele de opoziție.


Un aviz pe marginea proiectului din partea Comisiei de la Veneția, organism al Consiliului Europei specializat pe inginerii electorale, urmează să fie făcut public la 16 iunie.

La 8 iunie, șeful statului moldovean, Igor Dodon, a comunicat presei că a primit proiectul avizului Comisiei de la Veneția și a subliniat că unele recomandări vor putea fi luate în calcul, dar se va insista pe votarea proiectului inițiat de Partidul Socialiștilor la propunerea sa.

Agenția de știri Reuters cita zilele trecute un document al Comisiei de la Veneția în care este criticat proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt, invocându-se riscul ca deputații, aleși în circumscripții uninominale, să fie influențați de interese de afaceri, iar Comisia Electorală Centrală să fie subiect al interferenței politice în timpul implementării reformei.

Reprezentanții Partidului Democrat, aflat la putere în Republica Moldova, au propus anterior modificarea Codului Electoral și trecerea la sistemul de vot uninominal. Președintele Igor Dodon a afirmat că este necesar să se treacă la sistemul electoral mixt care presupune alegerea pe liste de partid a jumătate din numărul deputaților, iar cealaltă jumătate să fie aleasă pe circumscripții electorale uninominale.

Parlamentul a aprobat într-o primă lectură comasarea celor două proiecte de lege elaborate de democrați și socialiști cu privire la amendarea Codului Electoral al Republicii Moldova.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 11 iunie 2017

Actualitate

» Aleșii și-au votat pensii speciale uriașe. Cum se calculează acestea
» Alegeri locale în Italia. 75 de români aspiră să ocupe un loc de consilier local
» O mașină ce rula cu 236 km/h a intrat în parapeți pe autostrada A3
» Manifestație de protest la Chișinău împotriva modificării sistemului electoral
» Libia: Un grup armat anunţă că l-a eliberat pe unul dintre fiii lui Gadaffi
» Decizia privind ridicarea vizelor pentru ucrainenii care călătoresc în UE a intrat în vigoare
» Vremea se va încălzi. Prognoza meteo pentru luni şi marţi
» Două dosare penale la alegerile din judeţul Alba, pentru coruperea alegătorilor
» 11% prezența la urne până la ora 12,00 la alegerile locale parțiale în ţară. Doljul – codaș
» Adio tarife de roaming în UE, de săptămâna viitoare
» Cioloș, despre vizita lui Iohannis în SUA: Cei care inventează “praguri” să gândească de două ori
» Acțiune a Poliţiei Române în sectorul transportului de persoane: 6.500 de sancţiuni şi 372 de permise reţinute în două zile
» Chişinău: Deputaţii au votat reconfirmarea acordului în domeniul militar dintre România şi Republica Moldova

Publireportaj

» O fuziune de succes pe piața instituţiilor financiare sociale – CAR CREDIT ACCES și CAR EURO CREDIT

Dolj

» Dezastru la alegerile pentru Primăria Craiova
» Administratori de societăți comerciale, judecați pentru fraudarea fondurilor UE
» Nisipașiu face zece ani de închisoare pentru tentativă de omor
» Centrele medico-sociale salvează vieţi
» S-a urcat băut la volan și a proiectat o mașină parcată într-un pieton
» Opt olteni au plecat în a doua expediție în Munții Caucaz
» Chinurile „programului de lucru cu publicul“
» ISU Dolj organizează diverse activităţi pe 13 iunie, când se sărbătoreşte “Ziua Informării Preventive”
» PSD Dolj susţine că liderul Claudiu Manda votează pe…. 11 noiembrie 2017 pentru alegerea primarului Craiovei
» Craiova: Accident grav pe strada Ştefan cel Mare
» Urna mobilă, solicitată de 34 de ori până la ora 11:45 la alegerile locale de la Craiova
» UPDATE – Craiova: Prezenţa la alegerile locale de duminică a fost de 18,57%

Gorj

» Solicitările la Serviciul de Paşapoarte Gorj, în creștere
» Condescu şi Temelescu au scăpat de puşcărie, dar nu şi de condamnare
» O mie de spectatori la un concert cu o vioară Stradivarius
» Motoare încinse pe Transalpina, la raliul de la Rânca
» Producţia de fructe, mai mică în Gorj decât anul trecut
» Autorităţile din Gorj decid luni soarta sportului din judeţ
» UPDATE – Gorj: Liberalul Marcel Romanescu, primar la Târgu Jiu, potrivit exit poll-ului UCB
» Gorj: Prezenţa la urne – 30% la ora 20.00
» Gorj: Festivalul Căpşunilor a avut loc azi, la Polovragi
» Gorj: Şef nou la Poliţia Rovinari
» Peste 6% prezenţa la urne în Gorj la ora 11.00
» Gorj: 80.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne în Târgu Jiu şi Drăguţeşti

Olt

» UPDATE – Se numără voturile. În Olt s-a înregistrat o prezență de 62,15%
» Olt: Contravenții la regimul silvic, constatate de polițiștii de ordine publică
» 35% prezența la vot, la ora 14.00, în județul Olt
» Olt: Casă mistuită de flăcări la Dobrun
» Alegeri în Olt: Prezenţa la vot la ora 10:30

Vâlcea

» Vâlcea: Circulaţia pe DJ 605 C a fost deviată ca urmare a alunecării de teren de la Alunu
» UPDATE – Vâlcea: Accident soldat cu patru victime la Căzăneşti. O femeie a decedat

Sport

» Tenis / Alexandra Cadanțu a abandonat în finala turneului WTA de la Bol
» Fotbal / Dinamyk Craiova, la un pas de finala CN Under 15

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Recomandare de lectură – „Iată-mă“, de Jonathan Safran Foer Editura Humanitas Fiction
» Horoscop

Top