Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea



Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea. Potrivit documentului, ar urma să beneficieze de grațiere în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, precum și cele cu amendă.

Vă prezentăm mai jos Proiectul Ordonanței de urgență privind gratierea unor pedepse

În temeiul art. 115 alin. (4)și alin. (6) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

Art. 1  (1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.

Art. 2 Se graţiază în parte :

  1. cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani;
  2. cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din  pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

Art. 3 (1) Prevederile art. 1–2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare;

(2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.

(3) Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaților pentru care se grațiază potrivit art. 2 lit. a) și b);

(4) Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni:

  1.  Infracţiuni reglementate de Codul Penal:

1) infracţiunile contra siguranței statului prevăzute în art. 155-173 Cod penal anterior și în art. 394-412 Cod penal în vigoare;

2) infracţiunile de omor prevăzute în art. 174-177 Cod penal anterior și în art. 188-191 Cod penal în vigoare;

3) vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal anterior și în art. 194 Cod penal în vigoare;

4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 Cod penal anterior și în art. 195 cod penal în vigoare;

5) lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 Cod penal anterior și în art. 205 cod penal în vigoare;

6) violarea de domiciliu prevăzută în art. 192, alin 2 Cod penal anterior și în art. 224 alin.2 cod penal în vigoare

7) șantajul prevăzut în art. 194 Cod penal anterior și în art. 207 cod penal în vigoare

8) violul prevăzut de art. 197 Cod penal anterior și în art. 2018 cod penal în vigoare ;

9) actul sexual cu un minor prevăzut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 și în art. 220 alin 2-4 cod penal în vigoare ;

10) agresiunea sexuală prevăzută în art. 219 Cod penal în vigoare

11) corupţia sexuală prevăzută de art. 202 Cod penal anterior și în art. 221 cod penal în vigoare ;

12) incestul prevăzut de art. 203 Cod penal anterior și în art. 377 cod penal în vigoare;

13) furtul prevăzut de art. 209 Cod penal anterior și în art. 229 cod penal în vigoare;

14) tâlhăria prevăzută de art. 211 Cod penal anterior și în art. 233 – 234 cod penal în vigoare;

15) pirateria prevăzută de art.212 Cod penal anterior și în art.  235 cod penal în vigoare, precum și tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei prevăzută de art. 236 cod penal în vigoare;

16) înşelăciunea prevăzută de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior și în art 244-245 cod penal în vigoare;

17) ultrajul prevăzut de art. 239  Cod penal anterior și în art. 257 cod penal în vigoare;

18) tortura prevăzută de art. 267 1 Cod penal anterior și în art. 282 cod penal în vigoare;

19) represiunea nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal anterior și în art. 283 cod penal în vigoare;

20) evadarea prevăzută de art. 269 Cod penal anterior și în art. 285 cod penal în vigoare;

21) înlesnirea evadării prevăzută de art. 270 Cod penal anterior și în art. 286 cod penal în vigoare;

22) părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate prevăzută de art. 275 alin. 3 Cod penal anterior și în art. 331 alin. 3 cod penal în vigoare;

23) neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare

24) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive prevăzută de art. 279 1 Cod penal anterior și în art. 345 alin 2-4 cod penal în vigoare;

25) falsificarea de monede sau de alte valori prevăzută de art. 282 Cod penal anterior și în art 310-312 cod penal în vigoare;

26) falsificarea de valori străine prevăzută de art. 284 Cod penal anterior;


27) deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 Cod penal anterior și în art. 314 cod penal în vigoare;

28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare;

29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și  art. 290 cod penal în vigoare;

30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare;

31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ;

32) nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri prevăzute de art 302 2 alin. 2 Cod penal anterior;

33) relele tratamente aplicate minorului prevăzute de art. 306 Cod penal anterior;

34) traficul de stupefiante prevăzute de art. 312 Cod penal anterior;

35) falsificarea de alimente sau alte produse prevăzute de art. 313 Cod penal anterior și în art. 357 cod penal în vigoare;

36) proxenetismul prevăzut de art. 329 Cod penal anterior și în art. 213 cod penal în vigoare;

37) constituirea unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 cod penal în vigoare;

38) racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art 222 cod penal;

39) sclavia prevăzută de art. 209 cod penal;

40) traficul de persoane prevăzută de  art. 210 cod penal;

41) traficul de minori prevăzută de art. 211 cod penal;

42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevăzută de art.  216  cod penal ;

43) folosirea prostituției infantile prevăzută de art. 216 alin 1 cod penal;

44) pornografia infantilă prevăzută de art. 374 cod penal;

45) fraudele comise prin sistemul informatic și   de plată electronice prevăzute de art. 249 –             251 cod penal;

46) traficul de migranți prevăzută de art. 263 cod penal;

47) facilitarea șederii ilegale în România prevăzută de art. 264 cod penal

48) divulgarea informațiilor secreta de stat prevăzută de art. 303 cod penal;

49) ultrajul judiciar prevăzut de ar. 279 cod penal;

50) cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.

  1. Infracţiuni reglementate de legi speciale:
  2. infracțiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare
  3. infracţiunile prevăzutede art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;
  4.  infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000;
  5. infracţiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările şi completările ulterioare;
  6. infracţiunile prevăzutede OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările şi completările ulterioare;
  7. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu modificările şi completările ulterioare;
  8. infracțiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;
  9. infracțiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului – Republicată
  10. infracţiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 şi 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionare corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
  11. infracțiunile prevăzute de Legeanr. 191 din 13 mai 2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu modificările și completările ulterioare
  12. infracţiunile prevăzute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;
  13. infracţiunile prevăzutede art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;
  14. infractiunile prevăzutede art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare;
  15. infracțiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalității organizate;
  16. infracțiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

Art. 4 –  Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate.

Art. 5  (1) În cazul unei eventuale aplicării în mod succesiv a unor dispoziţii de graţiere cu privire la aceeaşi pedeapsă se va lua în considerare numai dispoziţia de grațiere mai favorabilă condamnatului.

(2) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.

(3) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative.

(4) Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum şi celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras.

(5) Persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârșesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

(6) Nerespectarea condiției prevăzute de art 3, alin 2 atrage revocarea grațierii.

Art. 6  Dispoziţiile prezentei ordonaţe de urgenţă se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017.

Art.7 Prezenta ordonanța intra in vigoare la data  de 18.02.2017.

 



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 18 ianuarie 2017

Actualitate

» România, salvată de magistraţi de bună-credinţă
» Protest la Cluj: “Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare”
» Protest împotriva amnistiei şi graţierii şi la Bucureşti (VIDEO)
» Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Cod Galben de ninsoare şi polei
» DNA: Modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective este nejustificată
» Cozi imense de TIR-uri la punctul de trecere al frontierei Giurgiu
» Ce prevede proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală
» Ministerul Justiției: Ordonanțele privind grațierea și modificarea Codului penal nu au fost programate pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri
» Mai multe proteste anunţate în ţară, inclusiv la Craiova: “NU legii graţierii”
» Descinderi DNA la vămile Turnu, Nădlac 1 şi 2 şi Vărşand
» Unul din beneficiarii OUG-ului de graţiere ar putea fi Dan Voiculescu
» Kovesi: Ghiţă este cercetat în mai multe dosare, unele dintre ele încă nepublice
» Procurorul general: Graţierea este “un proiect penibil”
» Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea
» CSM a primit la avizare acte normative pentru modificarea şi completarea codurilor penale, respectiv pentru graţierea unor pedepse

Local

» Județul Olt, în pragul epidemiei de gripă?
» Deficit de medici la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin
» Un carder severinean, suspectat de tunuri de mii de euro
» CFR Călători: Pe ruta Caracal – Corabia se circulă doar cu locomotive Diesel şi vor fi întârzieri
» Magistraţii iau o decizie în dosarul în care Condescu este judecat pentru spălare de bani
» Vâlcea: Poliţiştii au depistat doi minori bănuiţi că au furat un portofel în care se aflau 1.500 de lei
» Percheziţii în mai multe judeţe, inclusiv Mehedinţi, la persoane suspectate de infracţiuni informatice
» Vâlcea: Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti

Dolj

» Impozitul pe o magazie, de trei ori mai mare decât cel pe casă
» Mesaj pentru guvern: „Vă vedem, ticăloşilor!“
» Revoltă la Școala „Sfântul Gheorghe“: „Desființăm clasa!“
» Eco Sud amenință cu o nouă criză a deșeurilor și cere creșterea tarifului
» Craiovenii protestează în Piaţa Mihai Viteazul împotriva legii amnistiei şi graţierii
» Noile tarife pentru eliberarea paşapoartelor valabile de la 1 februarie 2017
» Dolj: Tamponare în localitatea Robăneşti
» Dolj: Prinşi în flagrant cînd furau lemne
» Dolj: O tânără fără permis, cercetată pentru conducerea unui autoturism neîmatriculat

Gorj

» Aparegio a constituit echipe pentru depistarea furturilor masive de apă
» Gorj: Medicul ORL, Carmen Braia, respinge acuzaţia de ucidere din culpă adusă de procurori
» Gorj: CEO susţine familia lui Severus Militaru, fost inginer la Cariera Roşiuţa, decedat în urma unei boli grave
» Gorj: Bărbat anchetat pentru sustragere de energie electrică

Olt

» Olt: Administrator, reţinut pentru evaziune fiscală

Mehedinţi

» Mehedinţi: Acţiune de prevenire a delincvenţei juvenile
» Mehedinţi: Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a ajuns cu maşina într-un cap de pod

Sport

» Markovic a strălucit cu Hibernians (update: rezumat video)
» Pandurii se reinventează
» Handbalistele de la SCM promit să nu cedeze nici un punct Cisnădiei
» Podărenii s-au bucurat de fotbal în zăpadă
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Anzhi
» Fotbal / Victorie frumoasă cu Hibernians
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu, pedepsită drastic de Comisia de Disciplină
» Begu, Olaru şi Cîrstea joacă mâine în partidele de dublu de la Australian Open

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Inspire – Colours Cinema în săptămâna 20 – 26 ianuarie

Top