Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la data de 25 noiembrie, și a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția din 54/134 din 17 decembrie 1999. Cu acest prilej, Organizația Națiunilor Unite a invitat guvernele, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze activități menite să trezească conștiința publică în fața acestor probleme, se arată pe site-ul oficial al ONU.
Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai stringente probleme actuale. În fiecare colț al lumii, efectul dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii, reprezentând un alt obstacol în eradicarea sărăciei, combaterea HIV/SIDA, menținerea păcii și securității în lume. Comunitatea internațională și societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și fetelor. Când are loc, acest act reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului, este un fapt criminal și inacceptabil.
Activiștii pentru drepturile femeii marchează Ziua împotriva violenței femeilor începând cu 1981. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal din Republica Dominicană, care militau pentru respectarea drepturilor lor. În 1979, a fost adoptată Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, principalul instrument internațional al drepturilor femeilor și fetelor. Convenția, alături de alte instrumente legale cu rezultate negociate în cadrul conferințelor internaționale, statuează drepturile femeilor și fetelor la o viață fără violență. La 20 decembrie 1993, prin rezoluția 48/104, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor.
Guvernul României a aprobat, la 23 septembrie 2015, proiectul de lege privind ratificarea Convenției Consiliului Europei de la Istanbul pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
În România, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, și implicit a violenței în familie, reprezintă o parte integrantă a politicii de stat pentru protecția familiei și de sănătate publică, fiind soluționată legislativ prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr.25/2012.
Legea nr.25/2012 stipulează că „prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un obiectiv de interes național”.
Potrivit datelor prezentate pe www.unwomen.org, se estimează că 35% dintre femei și fete s-au confruntat cu o formă de violență fizică și/sau sexuală la nivel global din partea partenerului sau unei alte persoane, iar în unele țări, șapte din zece femei au trăit o formă de abuz în timpul vieții lor. Totodată, unele studii naționale arată că peste 70% din femei au trăit experiența unei violențe fizice și/sau sexuale din partea partenerului. 43% din femeile din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au trăit experiența unei forme de violență psihologică provocată de partener în timpul vieții lor.
Totodată, se estimează, că în 2012, femeile care au fost victime ale unei omucideri la nivel global, aproape jumătate au fost ucise de către parteneri sau membri ai familiei, comparativ cu mai puțin de șase la sută dintre bărbați uciși în același an.
La nivel mondial, peste 700 de milioane de femei au fost căsătorite având sub 18 ani, dintre care 250 de milioane au fost căsătorite înainte de a împlini vârsta de 15 ani, potrivit statisticilor Națiunilor Unite. Copiii-mirese se află adesea în imposibilitatea de a negocia un act sexual protejat, lăsându-le vulnerabile în fața unei sarcini timpurii precum și a infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.
Una din 10 femei din cadrul Uniunii Europene au raportat experiența unei hărțuiri prin rețelele de comunicare începând cu vârsta de 15 ani (inclusiv primirea de e-mailuri sau mesaje SMS nedorite, ofensatoare, explicit sexuale sau avansuri ofensive, nepotrivite pe site-urile de socializare). Riscul cel mai ridicat este în rândul femeilor tinere între 18 și 29 de ani.
