Mâine, Biserica sărbătoreşte Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Luni, 29 august, Biserica sărbătoreşte Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Este cunoscut în popor şi sub numele de Sfântul Ioan de Toamnă sau Sfântul Prooroc Înaintemergător.

Datorită predicilor sale despre pocăinţă şi umilinţă, Sfântul Ioan a fost întemniţat la porunca lui Irod. Irod, pe atunci rege al Iudeii, era supărat şi îngrijorat,  de puterea profetului pe care-l bănuia ca ar vrea să-i întoarcă pe oameni împotriva lui. Cum se apropia ziua de naştere a lui Irod, Salomeea, fecioara care-i luase minţile, urma să danseze pentru el, numai că aceasta l-a condiţionat pe rege, promiţându-i să danseze doar dacă primeşte în dar, pe tipsie de argint, capul profetului.

Îndeplinind dorința concubinei sale, Irod a pus ca Sfântul Ioan să fie decapitat. Acesta se temea ca Botezătorul ar putea învia cum, de altfel, se mai întamplase. De aceea le-a poruncit ucenicilor să-i îngroape numai trupul undeva, în Sevastia, iar capul a fost îngropat în curtea Irodiadei, la mare adâncime.

Una dintre cele mai respectate tradiţii este ţinerea postului negru. Prin acest post, postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă.

În ziua Taierii Capului lui Ioan Botezatorul se crede că nu e bine sa aiba loc petreceri sau alte manifestari de acest gen, fiind considerată o sărbatoare de meditatie si de indreptare a greselilor.

Tot pe data de 29 august există superstiția că nu este bine să dai cu mătura, deoarece zgomotul făcut de aceasta îi deranjează pe cei morți. În schimb, spiritele celor trecuți în neființă pot fi îmbunate dacă dai de pomană săracilor.

 


Comenteaza acum

Alte stiri

16 septembrie 2016

Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (18 septembrie), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din ...

Sumarul ediției de duminică, 28 august 2016

Actualitate

» Șoferul fugar fără permis, care a ucis o persoană într-un accident în Capitală, căutat de polițiști
» Ministerul Culturii lansează o invitație de constituire a unei organizații dedicate înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO
» Turist mort pe munții Iezer, după ce a așteptat două ore ca salvamontiștii să ajungă la el
» Un tânăr a rămas blocat pe turnul CET
» Guvernul intenționează să introducă noi taxe pentru televiziuni
» România, absentă de pe lista statelor UE ai căror reprezentanţi au discutat cu Merkel despre Brexit
» Curs valutar 29 august. Crește euro, scade francul elvețian
» A treia repartizare la liceu, începe de la 1 septembrie
» Trafic blocat pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti din cauza unui incendiu la vegetaţia uscată
» Mâine, Biserica sărbătoreşte Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
» Locatarii sunt obligaţi să îşi monteze detectoare de gaze pe banii lor
» Asociația Oamenilor de Afaceri: Singura soluție pentru a recupera decalajul față de Vest, schimbarea structurii economiei
» Noi extrageri ale Loteriei Române. Report de peste 2,78 milioane euro la categoria I a jocului Joker
» Patru români răniţi într-un accident rutier în Bulgaria, preluaţi de un echipaj SMURD
» 16,5 mil. lei ca venituri de completare pentru salariaţii ce vor fi disponibilizaţi din sectorul energetic
» Până pe 31 august a.c. trebuie depuse carnetele de rentier agricol la APIA Mehedinţi
» Autorul accidentului petrecut sâmbătă în județul Olt şi în care un om a murit şi alţi opt au fost grav răniţi este fiul omului de afaceri slătinean Marian Lazăr, zis Chinezu’
» Meteorologii anunță vreme frumoasă azi
» Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată din fonduri de la bugetul local
» Manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
» Atac cu rachete asupra aeroportului Diyarbakir din Turcia
» Numărul românilor morți în urma cutremurului din Italia a crescut la 11

Sport

» Fotbal / CS Universitatea Craiova – FC Viitorul, scor 2-1, în Liga I
» Fotbal / „Școlarii” vizitați de Gică Hagi
» Tenis / Agnieszka Radwanska a câștigat turneul WTA de la New Haven

Top