Încă o victimă a incendiului produs în 30 octombrie în clubul Colectiv şi-a pierdut viaţa într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 50, informează Mediafax. Persoana decedată, noaptea trecută este Vlăduţ Roberto Andy. El a murit într-un spital din Chelmsford din Marea Britanie.
Marţi seara, tot la un spital din Marea Britanie, din Liverpool, a murit şi o tânără – Elena Niţu. Cei doi se aflau printre cele nouă persoane transferate duminică noaptea cu un avion NATO în spitale din Marea Britanie. În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 23 de persoane, numărul victimelor ajungând, azi, la 50.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 35 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă cinci au decedat, unul în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda şi unul în drum spre Elveţia.