12:14 Tragedie într-o familie din comuna doljeană Leu. Un bărbat de 45 de ani este suspectat că, în acesta dimineaţă, şi-a ucis cele două fiice şi soţia, după care a dat foc casei.
Potrivit reprezentaţilor ISU Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină în acesta dimineaţă, în jurul orei 05.30, pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese o casă din comuna Leu. După stingerea incendiului, pompierii le-au găsit decedate, într-o cameră, pe Vetuța Ioana Topor, de 33 de ani, și fiicele ei Cristina de 12 ani și Daniela de 15 ani. Pompierii l-au găsit în viaţă, însă rănit grav, pe Florian Topor, de 45 de ani, soţul Vetuței și tatăl celor două fete. Iniţial, pompierii au crezut că cei patru au fost victimele unui incendiu, însă, ulterior s-a stabilit că femeia şi cele două fete fuseseră înjunghiate. Principalul suspect este chiar Florian Topor, care a fost transportat în stare gravă, cu multiple arsuri, la Spitalul de Urgenţă Craiova. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul dolj, care urmează să stabilească ce s-a intamplat în familia Topor. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 16:05 Potrivit anchetatorilor, Florian Topor se află în evidențele medicale cu afecțiuni psihice, dar și cunoscut ca scandalagiu în comună. Astfel, bărbatul de 45 de ani a fost amendat în mai multe rânduri pentru că a provocat scandaluri, iar o perioadă a fost internat la pitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Anchetatorii nu au putut însă să-l audieze pe suspect înainte de trimiterea lui la Spitalul de Arși din București, iar până când medicii legiști nu vor întocmi rapoartele preliminarii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă.
„A fost deschis un dosar penal în cauză și se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate circumstanțele în care a intervenit decesul celor trei victime. În prezent se fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă, însă în funcție de rezultatul autopsiilor încadrarea juridică a faptei poate fi schimbată. La acest moment se audiază martori”, a explicat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Mai multe amănunte puteți citi în ediția de luni a Gazetei de Sud.