23.9 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025

Străzile-gropi

Şoferii vor să le solicite autorităţilor să redenumească unele dintre drumurile din Craiova. De exemplu, ei ar vrea ca bulevardul Dacia să se numească groapa Dacia, strada Mihai Viteazul să se intituleze groapa Mihai Viteazul, iar strada Dr. Victor Gomoiu, care bălteşte încontinuu – laguna Dr. Victor Gomoiu. Şi exemple sunt cu duiumul. Ideea îi aparţine unui şofer din Craioviţa, nevoit să se strecoare vineri cu maşina pe lângă o cavernă dintr-o alee, în zona noii biserici din vecinătatea Şcolii nr. 32. „Trecu ăla cu betoniera şi la ultima axă îi picară roţile în asfalt. Doamne fereşte, că dacă picam eu… Domn’e, să nu le mai zică străzi în nomenclator, să le zică, domn’e, gropi, ca să ştim şi noi la ce să ne aşteptăm“, a povestit Sandu. Potrivit autorităţilor, drumul din zona Şcolii nr. 32 s-a surpat în apropierea unor cămine ale Companiei de Apă „Oltenia“ SA. „Este vorba despre nişte lucrări efectuate pe aleea de acces menţionată de către Compania de Apă. Probabil că materialul nu s-a tasat suficient şi a avut loc o surpare. Echipele companiei vor repara drumul în această după-amiază“, a precizat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova, Iulia Mladin. Tot vineri, un autoturism a fost gata să dispară într-o „cavernă“ de pe bulevardul Dacia, căscată tot în zona unor racorduri ale Companiei de Apă „Oltenia“ SA. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII