Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro



Coşmarul de pe bulevardul Nicolae Titulescu, reluat în 2008

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


« Alte articole din categoria Actualitate

Străzile Craiovei, în foc continuu

Şantiere fără cap

Actualitate - Marian BADIRCI
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Cine a crezut că s-a închis şantierul de pe bulevardul Nicolae Titulescu s-a înşelat amarnic: la anul va fi la fel! Şi alte artere din Craiova sunt tratate din plin cu plombe sau covoraşe la sfârşitul anului, deşi, la începutul lui 2008, în funcţie de vreme, vor fi sparte pentru executarea canalizării.

Primăria trage tare în ultimele săptămâni ale anului ca să cheltuiască sutele de miliarde de lei vechi destinate asfaltării şi întreţinerii stradale, dând în lucru toate craterele căscate şi mai adânc după ultimele ploi. În paralel, gestionarii programului ISPA de canalizare şi alimentare cu apă lucrează şi ei de zor la proiecte pentru a se încadra în termenele europene în care mai pot primi banii. Ce rezultă? Un vis urât: ce s-a asfaltat sau ce s-a reparat ieri se va sparge mâine. Bulevardul Nicolae Titulescu, frământat doi ani de constructorii noii canalizări, de cei de asfaltări şi amenajări stradale şi de cei ai Termoficării, va fi aproape sigur victima unui nou atac al excavatoarelor la începutul anului viitor. În lista reţelelor care urmează să fie înlocuite pe componenta ISPA de alimentare cu apă este inclusă şi o porţiune de pe bulevardul Nicolae Titulescu, de la intersecţia cu strada Opanez spre Calea Severinului. Atât reprezentanţii Companiei de Apă „Oltenia“, cât şi cei ai Hidroconstrucţia SA, executantul reţelelor, recunosc că pe bulevard a fost identificată în urmă cu doi ani o conductă care trebuie înlocuită. „Noi am înregistrat acel tronson pentru înlocuire, în urma determinărilor specialiştilor, şi le-am comunicat proiectanţilor şi consultanţilor cerinţele noastre, ca beneficiar. Ei decid însă dacă acea conductă va fi înlocuită“, a declarat fostul director al Companiei de Apă „Oltenia“ SA, Constantin Stamatoiu. Şeful de proiect de la Hidroconstrucţia, Ciprian Pintileu, susţine însă că în acest moment nu este nimic cert. „Nu putem şti acum dacă acea reţea va fi înlocuită sau nu, nici măcar nu este clar dacă se află sub carosabil sau pe spaţiile verzi. Acum se lucrează la proiecte, iar acţiunea se va întinde pe aproape trei luni. Abia atunci vom putea spune unde anume se va lucra la înlocuirea reţelelor de alimentare“, a declarat Ciprian Pintileu.

Urmează stratul de uzură

 

Încercările răspunzătorilor de a evita sau de a amâna spargerea bulevardului Nicolae Titulescu nu sunt în măsură să-i liniştească pe şoferi. Reprezentanţii Primăriei Craiova susţin că pe mai multe porţiuni din bulevard se va turna în primăvară „stratul de uzură“. Sever Bordu, director în cadrul Primăriei Craiova, spune că municipalitatea va consimţi la o eventuală spargere de stradă fiindcă oricum mai este de lucru la carosabil. „Dacă ni se solicită să avizăm o lucrare la începutul anului pe bulevardul Nicolae Titulescu, putem da avizul, pentru că stratul de uzură nu a fost încă turnat pe anumite porţiuni, aşa încât lucrările se pot executa în paralel“, a spus Sever Bordu.

 

Plombe temporare

 

Nu numai bulevardul Nicolae Titulescu este condamnat la distrugere. În Craiova sunt mai multe străzi în reparaţie în prezent, deşi în primăvară sau imediat ce temperaturile vor permite acestea vor intra pe mâna constructorilor canalizării. Un exemplu elocvent este strada Siretului. „Amenajarea canalizării pe strada Siretului este deja inclusă în proiectul pe care noi suntem obligaţi să-l respectăm, de la începutul anului 2008“, a confirmat reprezentantul Hidroconstrucţia SA, Dumitru Hornoiu. Omologii săi din primărie spun însă că aplicarea proiectului pierde în faţa gropilor adânci de zeci de centimetri. „Într-adevăr, pe strada Siretului se pun nişte plombe, la comanda primăriei. Această decizie s-a luat fiindcă o porţiune din stradă devenise imposibil de traversat. În plus, constructorii reţelelor sunt obligaţi să aducă străzile la forma iniţială“, a declarat Adriana Motocu, directoarea Direcţiei servicii publice. Încă o dovadă că administraţia publică şi beneficiarii lucrărilor utilitare nu reuşesc să se sincronizeze ca să nu spargă an de an aceleaşi străzi.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.9 din 7 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de anonim':
    corect
    2007-11-20, 09:41:01 (213.140.9.*)
  2. de auto:
    Chiar nu vedeti si partea frumoasa?? O afacere prospera pentru magazinele de piese auto :-) , militieni care iti dau amenda pentru ca incalci linia de tramvai, litrii de benzina consumati ca stai ca bou la semafor, pentru ca s-a bagat alt bou si a blocat traficul ......
    2007-11-20, 10:00:03 (62.231.126.*)
  3. de ginel:
    Ca intotdeauna un articol partinitor scris la comanda. Bulevardul Titulescu, Strada Siretului, etc. nu se distrug ci se modernizeaza, se reface structura de sub ele si se schimba reteaua de apa si canalizare. Daca treburile acestea erau facute cu cap, nu trebuia spart dinnou. Lipsa capului nu trebuie cautata la Primarie, pentru ca la o privire de copil de clasa a treia, se vede ca cei vinovati nu au sediul la Primarie, ba mai mult, nici macar nu raporteaza Primariei. Pentru cei care posteaza aici avem si niste nume, care nu incep cu Solomon, ele sunt STAMATOIU, PINTILEU, HORNOIU. Aceste persoane stiau inca dinnaintea noastra acum 3-4 ani ca pe strada Titulescu se vor face lucrari, dar nu s-au gandit sa vada daca EI vor trebui sa faca ceva, s-au gandit ca de obicei, dupa ce s-a spart o teava.
    2007-11-20, 10:36:02 (82.63.143.*)
  4. de un cetatean:
    de acord cu ginel.
    2007-11-20, 12:06:04 (86.122.159.*)
  5. de unul...:
    asfaltarea unei strazi e o operatie prea complicata, care implica multa logistica nu cred ca vreodata aceasta operatie se va face altfel de catre rumani eu zic sa va calmati si sa va obisnuiti cu ideea ca in Romanica asa se va circula "ever"
    2007-11-20, 12:57:08 (80.96.230.*)
  6. de merlin:
    noi suntem putin needucati in spiritul drepturilor si obligatiilor pe care le avem fata de administratii(atat locala cat si cea nationala). Si invers, adica si ei fata de noi. Ce se face in Romania, in speta Craiova este absolut jenant ! Trebuie ca, toti cei afectati sa trimitem de exemplu, facturile de la reparatia masinilor, si altele catre municipalitate. Ei sunt obligati prin constitutie sa ne asigure bunele conditii! Nu santiere prin care se imbogatesc ei.
    2007-11-20, 13:38:20 (82.77.174.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -10°C.
La noapte: -6°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora