Acasă Politica National Laurenţiu Ţenţ este noul director al Casei Naţionale de Pensii

Laurenţiu Ţenţ este noul director al Casei Naţionale de Pensii

Laurenţiu Ţenţ este noul director al Casei Naţionale de Pensii
Laurenţiu Ţenţ este noul director al Casei Naţionale de Pensii

Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, în locul acestuia fiind numit Laurenţiu Ţenţ.

Potrivit unei decizii a premierului publicate luni în Monitorul Oficial, Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, cu rang de secretar de stat, dar şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Căprariu a fost numit de fostul premier Dăncilă, în luna aprilie, la conducerea Casei Naţionale de Pensii.

Laurenţiu Ţenţ a fost numit pentru un mandat de cinci ani, potrivit unei alte decizii a premierului Orban, publicate în Monitorul Oficial.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat la finalul lunii noiembrie că actualul preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, caută să fugă de responsabilitate „prin concediul prelungit pe care îl tot cere”.

Exit mobile version