Acasă Local Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, și-a anunțat candidatura la Primăria Drobeta...

Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, și-a anunțat candidatura la Primăria Drobeta Turnu Severin

Fostul ministru al Energiei, liberalul Virgil Popescu, a anunţat că se înscrie în cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta a spus că vrea să folosească „toată experiența acumulată ca ministru al Economiei și al Energiei, ca deputat, în slujba cetățenilor”, transmite Hotnews.

”Astăzi, în prezenţa, a peste 500 de liberali, am anunţat că îmi asum candidatura la primăria municipiului Drobeta Turnu Severin. Este o zi specială, chiar dacă este 13. Mie îmi poartă noroc. De aceea, am ales să fac acest anunţ: că mă întorc acasă, iar dacă severinenii îmi vor da votul de încredere voi aduce energia schimbării”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru a afirmat că opt ani de stagnare a municipiului Drobeta Turnu Severin au fost de ajuns şi că administraţia liberală poate face mai mult în acest oraş.

”Opt ani de stagnare au fost de ajuns. De aceea, îmi voi pune toată experienţa acumulată ca ministru al Economiei şi al Energiei, ca deputat, în slujba cetăţenilor. Administraţia liberală poate să facă mult mai multe, iar exemple sunt foarte multe, inclusiv în judeţul Mehedinţi(…). Sunt încrezător că pe 9 iunie voi avea voturile severinenilor şi voi fi viitorul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Şi dacă îmi va fi acordată această onoare voi renunţa la mandatul de europarlamentar. Pentru că îmi doresc să dezvolt Severinul, pentru că merită mai mult!”, a mai anunţat Popescu.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version