Acasă Sport Handbal Handbal (f) / Victorii pe linie, obiectiv atins! România a luat punctele...

Handbal (f) / Victorii pe linie, obiectiv atins! România a luat punctele şi cu Grecia

Foto: FRH

România a trecut de Grecia cu 31-24 (14-14) în ultimul meci din Grupa 1 de calificare la Campionatul European 2024. Naționala feminină va fi prezentă la al cincisprezecelea turneu final european.

Sala din Buzău s-a umplut duminică pentru ultima partidă a „tricolorelor” din această campanie de calificare la Campionatul European 2024. Pentru echipa lui Florentin Pera meciul nu mai avea miză, iar asta s-a văzut şi pe teren. De partea cealaltă, pentru adversare putea însemna o calificare de pe locul al treilea în urma unui rezultat favorabil. La turneul final, unde erau deja prezente Austria, Ungaria, Elveția (gazde) și Norvegia (campioana en titre), urmau să se califice primele două clasate din cele opt grupe, dar și cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea.

Echilibru până în 45, final la îndemână

Prima repriză a fost neaşteptat de echilibrată, Grecia conducând chiar şi la două goluri (9-7, 10-8). La pauză, însă scorul a fost egal, 14-14, după ce fetele noastre au început să forţeze. Cu o medie de vârstă de 23 de ani, naționala feminină a României a avut o evoluție mai adunată în repriza a doua. Am făcut o apărare mai bună şi am avut un atac mai eficient. În cele din urmă, România a reuşit să se distanțeze la patru goluri, 22-18, în minutul 45. Handbalistele din Grecia au căzut fizic pe final de meci, iar româncele au înscris gol după gol. La final, tabela a indicat 31-24, iar fetele noastre au încheiat grupa cu victorii pe linie.

Pentru echipa României au marcat: Ştefania Stoica 7 goluri, Elena Bianca Voica 4, Lorena Gabriela Ostase 4, Andra Liviana Moroianu 4, Alicia Maria Gogîrlă 4, Roberta Maria Stamin 2, Eva Kerekes 2, Corina Elena Romina Lupei 2, Daria Bucur 1, Andreea Cristina Popa 1.

Diana Ciucă a încheiat cu 10 intervenţii (45,45%), Daciana Hosu a avut 3 (30%), iar Bianca Tomina Curmenţ una (16,67%).

România a ocupat primul loc, cu maximum de puncte, 12, urmată de Croaţia, 8 puncte, Grecia, 4 puncte, Bosnia-Herţegovina, 0 puncte.

Urmează un amical de lux cu Franța

Naționala feminină s-a calificat la al cincisprezecelea Campionat European, ratând doar ediția din 2006. Cel mai bun rezultat la această competiție este cucerirea medaliei de bronz în 2010, iar la ultimul turneul final, România s-a clasat pe poziția a 12-a.

Pentru că nu este implicată în lupta pentru un bilet la Paris 2024, săptămâna viitoare urmând a se desfășura turneele preolimpice, naționala feminină a României va disputa un meci amical contra Franței, campioana mondială și olimpică. Super-duelul va avea loc pe 14 aprilie, în Hexagon, de la ora 18.45.

Echipa Franței a făcut spectacol pe teren propriu, trecând în ultimul meci al preliminariilor pentru CE 2024 cu un scor astronomic de Letonia. Campioana mondială și olimpică en titre s-a impus cu 53-9, după ce în tur o făcuse cu 55-8.

Campionatul European 2024 va avea loc între 28 noiembrie și 15 decembrie, în Austria, Ungaria și Elveția. Va fi primul CE cu 24 de echipe la start, până acum la turneul final calificându-se doar 16 reprezentative.

Citeşte şi: Handbal (f) / Ca la antrenament! România, victorie lejeră în fieful Bosniei

Exit mobile version