Acasă Sport „Satelitul“ Științei, amical la Slatina

„Satelitul“ Științei, amical la Slatina

Echipa secundă a Universității Craiova întâlnește vineri, de la ora 18.00, pe stadionul „1 Mai“ din Slatina, formația din localitate, CSM, care va activa din acest an în Liga 4 Olt. Pentru „satelitul“ antrenat de Dragoș Bon, acesta este al patrulea joc de verificare, până acum înregistrând două înfrângeri, 2-3 cu Ludogorets Razgrad și 0-1 cu Voința Turnu Măgurele, și o victorie, 10-0, cu Viitorul Cârcea.
La rândul său, CSM Slatina este la al treilea joc de verificare al verii, în primul impunându-se cu 1-0 în fața celor de la FCM Alexandria, și tot cu 1-0 a câștigat și cu U Craiova 1948 SA, nou-promovată în Liga 3. Echipa lui Bobi Verdeș s-a impus, de altfel, și într-un joc oficial, obținând calificarea în turul doi al Cupei României, după 3-2 cu Cozia Călimănești.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version