Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

Succes lejer pentru trupa lui Tadici
Ieri-dimineaţă, în Sala „Traian“, Oltchim a spulberat pe HCM Roman, scor 44-20, într-un meci care a contat pentru etapa a 21-a a Ligii Naţionale. Vâlcencele au defilat în disputa contra modestei formaţii din Roman, chiar dacă Huţupan a fost lăsată la odihnă în tribună, iar Luca a stat doar pe bancă. Chimistele au condus autoritar partida, iar pe final au făcut şi spectacol, Ardean marcând din „aeriană“. Pentru Vâlcea au înscris: Ardean (9), Nechita (8) , Stanca (7), Meiroşu (7), Maier (4), Manea (4), Beşe (2), Gatzel (1), Puşcaşu (1) şi Lecuşanu (1). Următoarea dispută a „galacticelor“ în campionat este programată pe 3 mai, la Cluj, unde Oltchim va întâlni pe Jolidon. După 21 de etape, Oltchim este liderul Ligii Naţionale, chimistele având două puncte avans faţă de Rulmentul, însă braşovencele au două jocuri mai puţin disputate. De Paşte, Gheorghe Tadici va merge în Ungaria, pentru a căuta jucătoare: „Voi merge să văd un meci al echipei Cornexi, pentru că mă interesează o jucătoare de acolo, dar nu dau nume. Şi dacă tot voi merge în Ungaria, o să mă duc şi la returul din semifinalele ligii, Gyor-Zvezda, să o văd pe Brădeanu“.

Încă o reuşită pentru fetele lui Sbora
Handbalistele de la SCM Craiova au câştigat ieri-dimineaţă disputa din deplasare cu Mureşul Târgu Mureş, scor 42-38 (24-17), meci contând pentru runda a 19-a din Divizia A. „Am reuşit să învingem o echipă care în acest sezon nu mai fusese depăşită pe teren propriu. Chiar şi lidera clasamentului, KZN Slatina, a făcut egal la Târgu Mureş. Fetele au urmat întocmai indicaţiile tactice şi totul a decurs bine“, a spus ieri profesorul Gheorghe Sbora. În urma acestui nou succes, oltencele rămân pe locul secund în serie, la 11 puncte distanţă de următoarea clasată. Tot ieri, după închiderea ediţiei, celalaltă divizionară A craioveană, DWAR, a întâlnit pe teren propriu formaţia Milostars Drobeta Turnu Severin. Următoarea etapă este programată pe 11 mai, atunci când SCM va juca tot în deplasare cu Universitatea Timişoara, iar DWAR acasă, cu Mureşul Târgu Mureş. Tot ieri s-a disputat etapă şi din Divizia A masculină de handbal. Craiovenii de la CS Universitatea au jucat pe teren propriu în compania liderei seriei, CS H&V Piteşti, partida încheindu-se cu victoria argeşenilor, scor 36-24.

FC Craiova, în semifinalele cupei

FC Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României la futsal după ce a eliminat miercuri, în sferturile de finală, pe Athletic Bucureşti, scor 6-4, după prelungiri. La încheierea timpului regulamentar, scorul a fost egal, 4-4, dar oltenii au reuşit să puncteze de două ori în repriza a doua a prelugirilor. Golurile formaţiei din Bănie au fost înscrise de A. Mihalache (2), M. Mihalache, Apostol, Muliu şi Cioboiu. FC Craiova a jucat în formula: Rizan – M. Mihalache, Stăncuţa, Bălan, Alecu. Au mai intrat: Ad. Mihalache, Cioboiu, Relea, Apostol şi Muliu. Marţi se vor stabili cele două meciuri din semifinale, prin tragere la sorţi. Astăzi, FC Craiova întâlneşte la Reşiţa, în meciul doi din play-off, pe Municipal. Partida tur s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 5-3, şi mai au nevoie de o victorie azi pentru a merge şi în campionat în semifinale.

„Stejarii“, uscaţi în bătaie
În ultimul meci din Grupa A, la Campionatul Mondial, naţionala de rugbi U20 a României a pierdut meciul decisiv cu ţara organizatoare, Chile, gazdele impunându-se cu 14-3. Tinerii „stejari“ au condus cu 3-0, după o penalitate înscrisă de Georgescu (’2), dar chilienii au marcat din penalitate şi Bădălicescu a văzut galben pentru România. În ultimul minut al primei reprize, Chile a marcat eseu, netransformat, iar în partea a doua a înscris din două penalităţi, iar România a mai avut un galben, la Puişoru. A fost un meci echilibrat, în care România a presat, însă nu a reuşit eseul, iar chilienii ne-au pedepsit mereu cu loviturile de penalitate. În urma acestui rezultat, reprezentativa ţării noastre a terminat pe locul doi în grupă şi va juca finala mică (locurile 3-4) cu Georgia, duminică, de la ora 21.30 (ora României).

Naţionala României valorează 87,2 milioane de euro
Potrivit unui studiu realizat de divizia de cercetare a grupului financiar austriac Raiffeisen, care a luat în considerare toate cele 16 echipe calificate la turneul final al Euro 2008, valoarea totală a componenţilor naţionalei României este de 87,2 milioane de euro. România ocupă poziţia a 12-a din cele 16 echipe participante la CE 2008 în ceea ce priveşte valoarea jucătorilor din prima reprezentativă. Mai slab evaluate decât selecţionata tricoloră sunt deţinătoarea trofeului continental, Grecia (82,95 de milioane de euro), Austria (42,5 milioane de euro), Elveţia (74,45 milioane de euro) şi Polonia (54,55 de milioane de euro). Valoarea medie a unui jucător român din prima reprezentativă este de 3.963.636 de euro. Potrivit Raffeisen, cea mai valoroasă echipă de la Euro 2008 este Spania, evaluată la 376,6 milioane de euro. Naţionala iberică este urmată în această ierarhie de adversarele României din Grupa C, campioana mondială Italia (369,55 milioane de euro) şi vicecampioana mondială Franţa (368 milioane de euro). Portugalia ocupă următoarea poziţie în top, cu 262,8 milioane de euro, aceasta fiind urmată de Germania (211 milioane de euro) şi de Olanda (187,85 milioane de euro). Cehia ocupă locul şapte, cu 129,15 milioane de euro, fiind urmată de Turcia (124,8 milioane de euro), Suedia (123,5 milioane de euro), Croaţia (111,85 milioane de euro) şi Rusia (102,45 milioane de euro).

Riise vrea să se revanşeze
John Arne Riise, fundaşul lui Liverpool, vrea să se revanşeze în faţa fanilor, după ce a înscris în propria poartă la ultima fază de joc din prima manşă a semifinalei împotriva lui Chelsea Londra din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 1-1. „Am învăţat că modul în care reacţionezi contează mai mult. Din punct de vedere mental, sunt cel mai bun. Mi-am revenit după o noapte foarte grea şi cred că am avut de învăţat după această întâmplare“, a spus Riise într-un interviu acordat cotidianului norvegian Verdens Gang. Fundaşul lui Liverpool a introdus balonul în propria poartă după ce a încercat să respingă în afara terenului, în ultimele secunde ale partidei cu Chelsea, încheiată la egalitate, scor 1-1, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Norvegianul a explicat şi de ce a greşit la faza din prelungirile meciului. „Am decis să mă aplec şi să resping mingea, dar era udă şi mi-a alunecat unde nu trebuia. A fost un şoc să văd că a intrat în poartă“, a spus fundaşul lui Liverpool, care s-a referit şi la viitorul său la gruparea engleză. „Sper într-un nou contract cu Liverpool, dar nu pot spune sigur că am un viitor aici, pentru că mai am un an de contract şi nu mai am auzit nimic din partea clubului“, a declarat Riise. Liverpool va juca returul cu Chelsea pe 30 aprilie, la Londra.

Tottenham a pus ochii pe Eto’o
Juande Ramos, managerul clubului din prima ligă engleză Tottenham, doreşte să dea lovitura pe piaţa transferurilor. Tehnicianul doreşte ca, în intersezon, să-l achiziţioneze pe atacantul camerunez al Barcelonei, Samuel Eto’o. Presa iberică a scris că, deşi are contract cu gruparea catalană până în vara lui 2010, „extraterestrul“ vrea o nouă provocare, intenţionând să părăsească gruparea de pe „Nou Camp“ chiar la sfârşitul acestui sezon care, cel puţin pe plan intern, s-a dovedit dezastruos pentru formaţia „blaugrana“. La rândul lor, cei de la Tottenham au oferte de nerefuzat pentru starul Dimitar Berbatov şi au decis să ia măsuri, găsindu-i vârfului bulgar un înlocuitor pe măsură. Tehnicianul englezilor, spaniolul Ramos, ar fi avut deja o discuţie cu Eto’o şi i-ar fi explicat africanului că, dacă va accepta oferta, va construi echipa în jurul lui. Atacantul camerunez nu s-a grăbit să dea un răspuns, precizând că va analiza oferta clubului britanic la sfârşitul acestui sezon. Dacă Tottenham şi Eto’o se vor înţelege, gruparea engleză va trebui să obţină şi acordul Barcelonei pentru a realiza transferul. În caz contrar, londonezii ar trebui să plătească grupării catalane clauza de reziliere a fotbalistului, care este exorbitantă: 150 de milioane de euro!

Berlusconi va renunţa la preşedinţia lui AC Milan
Silvio Berlusconi a anunţat că va renunţa la funcţia de preşedinte al grupării AC Milan în momentul în care va prelua portofoliul de prim-ministru al Italiei. Acesta a renunţat la funcţia de preşedinte al milanezilor şi în fostul mandat de şef al guvernului italian, între 2001 şi 2006. Chiar dacă nu va mai fi oficial preşedintele grupării lombarde, Berlusconi va continua să ţină frâiele acestui club. Neascunzând acest lucru, oficialul italian a dezvăluit că negocierile în privinţa achiziţionării starului lui FC Barcelona, Ronaldinho, au intrat deocamdată în impas, din cauza preţului prea mare cerut de catalani, urmând să fie reluate la sfârşitul acestui sezon. „Încă îl vrem şi ştim că şi el doreşte să joace la AC Milan. Barcelona ne-a făcut o propunere cu o sumă pe care o considerăm excesivă. Vom vedea cum vor evolua lucrurile, pentru că încă suntem interesaţi de achiziţionarea fotbalistului brazilian“, a spus Berlusconi. Presa italiană a informat că AC Milan s-a înţeles cu Ronaldinho, dar şi cu alt jucător al Barcelonei, fundaşul italian Gianluca Zambrotta, însă clubul din capitala Cataluniei cere numai pentru vedeta braziliană 50 de milioane de euro. Silvio Berlusconi a negat vehement informaţiile potrivit cărora vrea să blocheze investiţia lui George Soros la AS Roma. „Nu este adevărat că vreau să opresc investitorii străini să vină la Roma. Este un lucru des întâlnit în Europa şi ne gândim la echipele engleze, unde Abramovici a preluat pe Chelsea, un club care este în inimile fanilor englezi. Suporterii Romei vor o echipă câştigătoare, aşa că oricine are resurse financiare va fi bine primit în Italia şi Europa. Nu văd cum aş putea să mă opun unui astfel de lucru“, a precizat Berlusconi.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version