Acasă Local Olt Olt: Accident feroviar mortal în localitatea Găneasa

Olt: Accident feroviar mortal în localitatea Găneasa

Un bărbat, de 76 de ani, și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de trenul Regio 2074 care circula pe ruta Lotru-Piatra Olt.
 
Autoturismul în care se afla doar șoferul a fost lovit la trecerea de cale ferată din Grădiștea, localitatea Găneasa, trecerea nefiind prevăzută cu bariere. La sosirea echipajelor, șoferul autoturismului a fost găsit decedat.
În trenul Regio se mai aflau cinci călători, care, toți, au cobotât înainte ca acesta să-și reia cursa către Piatra-Olt, după ce pompierii au reușit să scoată autovehiculul de pe linia ferată.
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version