Acasă Local Olt Olt: Acţiune a poliţiştilor şi lucrătorilor RAR

Olt: Acţiune a poliţiştilor şi lucrătorilor RAR

Polițiștii rutieri olteni au aplicat 237 de sancțiuni contravenționale și au retras 13 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice

37 de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, împreună cu un inspector din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român, au acționat, în perioada 18-19 iulie, în vederea reducerii riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul stării tehnice.
În acest sens, a fost urmărită efectuarea de inspecții ce vizează deficiențe sau neconformități referitoare la sistemul de frânare, mecanismul de direcție, existența și autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, ș.a..
În cadrul acțiunii au fost controlate 582 de autovehicule, fiind aplicate 237 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În urma verificărilor efectuate, au fost constatate neconformități privind sistemul de rulare, instalațiile de iluminare, aplicarea foliilor neomologate, precum și lipsa inspecției tehnice.
Polițiștii rutieri au retras 13 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice și a fost dispusă imobilizarea a 8 vehicule.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version