Acasă Local Olt Olt: Tânără accidentată pe o trecere de pietoni din Slatina. Autorul a...

Olt: Tânără accidentată pe o trecere de pietoni din Slatina. Autorul a fugit de la locul accidentului

O minoră în vârstă de 14 ani a fost accidentată pe o trecere de pietoni din Slatina, marți-seara, 1 august 2017. Fata s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni din zona Germanos, moment în care șoferul, un bărbat în vârstă de 26 ani, din Slatina, nu a acordat prioritate de trecere, acroșând-o. Ulterior șoferul a părăsit locul accidentului, revenind câteva minute mai târziu. Polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Victima a fost asistată la fața locului de un echipaj SMURD din cadrul ISU Olt, ulterior fiind predată echipajului de pe ambulanță, care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Slatina, conștientă, cu excoriații la mâini și picioare.
În cauză se efectuează cercectări pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, cms. Alexandra Dicu.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version