Acasă Local Olt Olt: Două accidente rutiere în câteva minute. O femeie a decedat

Olt: Două accidente rutiere în câteva minute. O femeie a decedat

O femeie,  de 24 ani, a decedat în urma unui grav accident de circulație produs joi-dimineață, în jurul orei 6,30,  pe raza localității Brebeni, județul Olt. Femeia traversa regulamentar strada spre stația de autobuz, în zona sediului poliției din localitate, fiind lovită de o autoutilitară care transporta pâine. Conform anumitor informații, intenționa să ajungă la Slatina, unde reușise de curând să-și găsească un loc de muncă. Echipajul SMURD sosit la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, fără succes.
Un alt accident s-a produs în localitatea Balș, două mașini ciocnindu-se frontal. Una dintre mașini a fost proiectată într-un copac, șoferul fiind găsit de salvatori în stare de inconștiență. Acesta și-a revenit după ce a fost scos din mașină, fiind transportat la Spitalul Orășenesc Balș.
In ambele cazuri politia face cercetari.
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version