Acasă Local Gorj Gorj: Bărbat reţinut pentru furtul unei maşini

Gorj: Bărbat reţinut pentru furtul unei maşini

Un bărbat, de 33 de ani, din comuna Toteşti, judeţul Hunedoara, a fost reţinut miercuri de poliţiştii gorjeni, sub acuzaţia de furt calificat. Suspectul este acuzat că a sustras de la un bărbat, de 55 de ani, din comuna gorjeană Stăneşti, o autoutilitară ce se afla parcată pe un teren viran lângă locuința sa, iar dintr-o borsetă ce se afla într-un alt autovehicul, i-a sustras suma de 4.300 lei, după care a plecat într-o direcție necunoscută. „În urma investigațiilor efectuate de polițiști din cadrul IPJ Gorj, în colaborarea cu polițiști din cadrul IPJ Hunedoara, autoutilitara a fost găsită abandonată pe raza municipiului Călan, județul Hunedoara. Ulterior a fost identificat și bărbatul de 33 de ani, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, pentru continuarea cercetărilor. În baza probatoriului administrat în dosar a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version