Acasă Local Gorj Gorj: Un şofer s-a urcat băut la volan şi a intrat cu...

Gorj: Un şofer s-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina într-un şanţ

Un conducător auto, de 40 de ani, din Novaci, Gorj, s-a urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina într-un şanţ. Astfel, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci, în timp ce executau serviciul de control trafic rutier pe DJ 665 – Novaci, au observat ieri un autoturism care derapase în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers Novaci – Crasna. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că autoturismul, a fost condus de un bărbat, de 40 de ani, din orașul Novaci, iar din cauza condițiilor de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat, intrând în șanț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version