Acasă Local Gorj CEO vrea să redeschidă Hotelul Mina din Rânca

CEO vrea să redeschidă Hotelul Mina din Rânca

Hotelul Mina, din Rânca, deţinut de Complexul Energetic Oltenia, ar putea fi redeschis în acest sezon de iarnă. Construit cu banii minerilor şi energeticienilor din Oltenia, hotelul a fost administrat de o apropiată a lui Marin Condescu, fostul preşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Ulterior, a fost lăsat de izbelişte şi nu au mai fost investite fonduri în întreţinere şi reparaţii. Hotelul era deservit în general de angajaţi ai Minprest Serv Rovinari, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia. În momentul de faţă, administraţia companiei a luat decizia de a redeschide unitatea turistică, deşi este cam târziu pentru zona montană să fie pusă la punct o unitate de cazare care ani în şir nu a mai avut parte de tratamentul corespunzător. În mod normal, minerii şi energeticienii Complexului Energetic Oltenia ar fi trebuit să beneficieze de reduceri pentru a se caza la hotelul colosului energetic, mai ales că au contribuit cu bani pentru construirea unităţii turistice din Rânca.. Aceasta a fost folosită pentru cu totul alte activităţi, în afara folosului salariaţilor.

Caută abia acum lemne pentru încălzirea de iarnă

În momentul de faţă, administraţia Complexului Energetic Oltenia a alocat fondurile necesare pentru achiziţia combustibilului pentru perioada de iarnă. Este vorba de suma de 15.000 de lei pentru cumpărarea unei cantităţi de 60 de metri cubi de lemne, la un preţ estimat de 250 de lei metrul cub. Firma care va face aprovizionarea va trebui să asigure transportul şi descărcarea buştenilor. Pesiunile şi cabanele din Rânca au cam finalizat aprovizionarea cu lemne pentru acest sezon de iarnă. Este de amintit faptul că producătorul de energie electrică din Oltenia mai are şi alte baze turistice pe care nu le utilizează la potenţialul real. Este vorba de Hotelul „Maiami” din Târgu Jiu(30 de camere), precum şi Hotelul Minerul(140 de locuri), din cadrul Bazei de tratament de la Săcelu. De asemenea, compania mai deţine un hotel cu 32 de camere la Turceni, unde funcţionează şi termocentrala cu acelaşi nume. La un moment dat se pusese problema externalizării activităţii turistice, prin înfiinţarea unei firme care se gestioneze hotelurile sau chiar vânzarea unităţilor de cazare.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version