Acasă Local Gorj Gorj: Dosar penal pentru delapidare la Transloc

Gorj: Dosar penal pentru delapidare la Transloc


Doi angajaţi de la societatea de transport în comun din Târgu Jiu sunt cercetaţi de poliţiştii din Gorj pentru delapidare. Cei doi sunt şoferi, în vârstă de 41 şi 47 de ani, au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină din rezervorul unui autovehicul. Angajaţii sunt cercetaţi disciplinar şi de o comisie din cadrul societăţii Transloc. „Este vorba de doi conducători autor cu o vechime de 15 ani. Se aflau în timpul serviciului. Fapta a fost constatată de un echipaj de poliție. S-a întâmplat la capătul de linie, în zona fostul BJATM. Am dispus, conform legii, numirea unei comisii care va efectua o cercetare disciplinară a celor doi angajați, iar, la final, vor fi luate măsurile legale. Se va proceda conform legii. Sunt cercetați separat de poliție. Până acum nu au mai fost înregistrate astfel de probleme”, a declarat Vasile Căilean, directorul SC Transloc.


Editor: Oana Olaru

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version