Acasă Local Dolj Se opreşte furnizarea apei potabile în Segarcea

Se opreşte furnizarea apei potabile în Segarcea

Foto: adevaruldecalafat.blogspot.com

Compania de Apă Oltenia SA a anunțat utilizatorii serviciului de alimentare cu apă potabilă din orașul Segarcea, că în perioada 9 noiembrie, ora 8.00 – 13 noiembrie, ora 8.00, se va sista furnizarea apei potabile, în vederea igienizării rezervorului de 5000 mc.
Pe toata aceasta perioada se va furniza apă industrială (nepotabila) zilnic între orele 6.00 – 24.00.
Datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.
Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului de distribuţie.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version